Candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, a agitat din nou fantasma unei posibile fraude electorale la scrutinul prezidenţial din noiembrie, afirmând că singura modalitate prin care ar putea fi învins în statul-cheie Pennsylvania este "cu vicleşuguri", transmite sâmbătă EFE.
"Singura manieră în care ei pot câştiga aici, după părerea mea - şi mă gândesc 100% serios - este dacă în anumite zone din stat recurg la vicleşuguri", a declarat Trump într-o întâlnire la Eire, în Pennsylvania.
Nu este pentru prima dată când Trump insinuează că s-ar putea înregistra o fraudă electorală în noiembrie. În urmă cu o săptămână a făcut aceeaşi afirmaţie în Ohio, alt stat-cheie: "Mă tem că alegerile vor fi măsluite, trebuie să fiu sincer", cerându-le republicanilor "să aibă grijă".
Pennsylvania şi Ohio sunt două dintre statele considerate importante la alegerile prezidenţiale din noiembrie, în condiţiile în care cele 20 şi respectiv 18 voturi venite din aceste state s-ar putea dovedi decisive în cursa pentru a obţine un total de 270 de voturi necesare pentru a ajunge la Casa Albă. Alături de Florida, care dispune de 29 de voturi, Pennsylvania şi Ohio sunt statele către care partidele îşi îndreaptă cele mai multe resurse şi eforturi.
Sursa: AGERPRES