x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump cere închiderea 'coruptei' fundaţii Clinton

Donald Trump cere închiderea 'coruptei' fundaţii Clinton

22 Aug 2016   •   22:20
Donald Trump cere închiderea 'coruptei' fundaţii Clinton

Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, a cerut luni închiderea fundaţiei caritabile a soţilor Clinton, pe care a calificat-o drept 'societatea cea mai coruptă din istoria politică' a ţării, relatează agenţiile AFP şi EFE.

'Soţii Clinton şi-au umplut timp de decenii buzunarele ocupându-se de donatorii lor, nu de americani', a indicat Trump într-un comunicat. Prin urmare, această fundaţie 'trebuie închisă imediat'. În plus, el a descris-o în acest context pe contracandidata sa în cursa prezidenţială, democrata Hillary Clinton, ca fiind o femeie venală şi coruptă.

Mai mult, într-o declaraţie acordată postului Fox News, candidatul republican a cerut fundaţiei conduse de Bill şi Hillary Clinton să restituie donaţiile acelor ţări 'care au discriminat femeile, homosexualii şi pe toţi ceilalţi', o aluzie la donaţiile oferite de Arabia Saudită şi de alte ţări care au vărsat respectivei fundaţii milioane de dolari în perioada când Hillary a condus diplomaţia americană.

Fundaţia Clinton, creată de fostul preşedinte democrat după ce a plecat de la Casa Albă, în anul 2001, colectează în SUA şi în alte ţări fonduri oferite de persoane particulare, companii şi state, suma lor fiind în anul 2014 de 218 milioane de dolari.

Aceste donaţii au ridicat semne de întrebare cu privire la eventuale conflicte de interese, în condiţiile în care donatorii aveau şi interese de susţinut în faţa Departamentului de Stat, condus între anii 2009 şi 2013 de actuala candidată a democraţilor la preşedinţie. Deşi au fost aplicate mecanisme de control, unele donaţii au scăpat totuşi de verificările ce ar fi trebuit efectuate de administraţia americană.

Recent au fost descoperite şi mesaje prin care un apropiat al lui Bill Clinton din interiorul fundaţiei solicită unor colaboratori ai lui Hillary la Departamentul de Stat ca un donator, miliardarul libanezo-nigerian Gilbert Chagoury, să fie primit de un responsabil diplomatic american în Liban.

Dar Bill Clinton a promis săptămâna trecută că, dacă Hillary ajunge preşedinte, fundaţia sa nu va mai accepta donaţii din străinătate sau de la companii şi că el însuşi va demisiona din Consiliul de Administraţie al fundaţiei.

La rândul său, directorul de campanie al lui Hillary, Robby Mook, a declarat duminică din nou că respectiva fundaţie a oferit tratamente împotriva SIDA pentru peste zece milioane de persoane şi că a reuşit să scadă cu 90% costul medicamentelor destinate tratării paludismului. 'Fundaţia afirmă astăzi că este pregătită, dacă Hillary va fi aleasă preşedinte, să ia măsuri fără precedent şi să meargă şi mai departe în ceea ce priveşte transparenţa şi limitele', a mai spus Robby Mook la postul CNN. AGERPRES

×