Dependenţa Germaniei de gazul rusesc reprezintă o ameninţare la adresa suveranităţii Europei, a declarat luni premierul polonez Donald Tusk, informează AFP, conform Agerpres.
"Dependenţa Germaniei de gazul rusesc poate de fapt limita suveranitatea Europei. Sunt convins de asta. Pentru mine, problema Ucrainei este problema viitorului şi a securităţii Uniunii Europene. Voi discuta foarte deschis cu cancelarul Angela Merkel. Concepţiile actuale privind politica în domeniul climei şi al gazului pot reprezenta o ameninţare pentru securitatea şi suveranitatea întregii Europei. Voi face clar punctul nostru de vedere cu privire la ameninţările politice privind dependenţa de gazul şi banii ruseşti. Aceasta, desigur, nu se aplică doar Germaniei, însă Berlinul este un exemplu elocvent al acestui fenomen, în ultimii ani", a declarat Donald Tusk, cu două zile înainte de vizita cancelarului german Angela Merkel la Varşovia.
El a anunţat că îi va adresa Angelei Merkel întrebarea "Cum ar putea germanii remedia anumite decizii economice, pentru a evita o paralizie a Europei în momentul în care aceasta va trebui să acţioneze rapid şi să adopte o poziţie clară?".
Gigantul rus Gazprom a ameninţat vineri că va suspenda exporturile de gaze către Ucraina din cauza datoriilor neplătite de 1,89 miliarde de dolari, aşa cum a fost cazul în 2009, când întreruperile au afectat aprovizionarea cu gaz a statelor vest-europene.