Ancheta privind subtilizarea unor pagini din dosarul medical al pacientului Michael Schumacher, multiplul campion mondial de Formula 1, realizată de poliţia franceză, scoate la iveală fapte incredibile. Dosarul medical ar fi fost fotografiat în timpul transferării pacientului de la Spitalul Universitar din Grenoble, unde a fost internat la terapie intensivă de la 29 decembrie 2013, după accidentul la schi suferit în staţiunea Meribel, la Spitalul Universitar din Lausanne, Elveţia, unde se va afla la recuperare după ieşirea din comă. Vinovaţi de furtul de date din dosar s-ar face oamenii care s-au aflat în momentele respective lângă pacient şi în posesia documentelor, adică cei de la ambulanţa elveţiană, scriu 20min.ch şi news.yahoo.fr.
Spitalul Universitar din Grenoble a lansat o anchetă internă după ce s-a anunţat furtul unei părţi din dosarul medical al lui Schumacher. A reieşit că sistemul informatic al spitalului nu a fost penetrat. “Am pus să se verifice imediat şi complet sistemul nostru informatic de către experţi, pentru a se vedea dacă o persoană a încercat să ajungă la dosarul lui Schumacher sau dacă a existat o intruziune din exterior în sistem, dar nu am găsit nicio urmă”, a declarat Jacqueline Hubert, director general al CHU Grenoble pentru cotidianul german Bild.
Dosarul era înregistrat sub un nume fals
Directorul general al CHU Grenoble a mai declarat că un număr limitat de persoane avea acces la acest dosar, care oricum fusese înregistrat sub o falsă identitate în sistem. Dosarul a fost mascat sub mai multe pseudonime, printre care şi “Jeremy Martin”, potrivit unei surse apropiate anchetei.
Scrisoarea medicală
Încet, dar sigur, poliţia începe să clarifice întreaga situaţie. Procurorul Republicii din Grenoble, Jean-Yves Coquillat, a declarat, pentru SonntagsBlick, că “documentele furate” sunt, în realitate, o scrisoare a medicului care se afla în ambulanţă, în timpul transferării pacientului din Franţa în Elveţia. Scrisoarea respectivă ar fi fost fotografiată în cursul deplasării, iar toate datele adunate până la acest moment fac anchetatorii să creadă că unul sau mai mulţi dintre cei care se aflau la bordul ambulanţei se află în spatele acestui furt, dar şi în spatele pseudonimului Kagemusha, care încearcă de mai multe zile să vândă acest document presei europene.
Potrivit site-ului 20 Minutes Suisse, serviciul de ambulanţă din Haut-Valais, prin directorul său, Bruno Zerzuben, a refuzat să comenteze suspiciunile lui Jean-Yves Coquillat. ”Am decis să nu mai luăm nicio poziţie publică în cazul Michael Schumacher”, ar fi spus acesta.
Sabine Kehm ameninţă presa
Cum se strânge laţul în jurul unuia sau mai multor presupuşi hoţi, Jean-Yves Coquillat afirmă că se bazează pe presă pentru a ajuta autorităţile franceze să avanseze cu ancheta. Recent, magistratul declara că, “dintr-o dorinţă de cooperare, pentru a lupta contra acestui gen de infractori, jurnaliştii au dorit să ajute justiţia, iar justiţia nu le-a refuzat ajutorul”.
De cealaltă parte, clanul Schumacher este totalmente în panică, scrie non-stop-people.com. Decisă să facă presiune asupra oricărei instituţii media care ar fi tentată să ofere 50.000 de euro pentru documentul subtilizat, managerul de comunicare al familiei, Sabine Kehm, nu şi-a menajat deloc interlocutorii într-un comunicat pe care l-a difuzat pe această temă. “Achiziţionarea unor documente de acest gen, precum şi publicarea lor sunt interzise. Datele dintr-un dosar medical sunt foarte confidenţiale şi nu pot fi făcute accesibile oricui. Pentru orice caz se va înregistra în acest sens vom depune o plângere în justiţie şi vom solicita despăgubiri pentru orice publicare a conţinutului documentului medical sau pentru orice referire la dosarul medical”, a anunţat Sabine Kehm.
Acest lucru nu împiedică polemicile referitoare la starea sănătăţii lui Michael Schumacher să continue să se adune. Acum câteva zile, scrie non-stop-people.com, Spitalul Universitar din Lausanne a dezminţit un recent articol dat publicităţii de cotidianul britanic The Telegraph, care afirma că Schumi, cum e alintat de apropiaţi şi de fani marele campion de Formula 1, poate “comunica cu membrii familiei sale”. “Informaţii factuale date publicităţii de cotidianul britanic sunt incorecte”, a anunţat spitalul într-un comunicat oficial.
Unul dintre sponsorii personali ai lui Schumi a rupt contractul cu pilotul
Unul dintre principalii sponsori personali ai lui Michael Schumacher a rupt contractul pe care-l avea cu legendarul pilot şi care făcea ca mare parte din spaţiul de la Kart Center-ul Michael Schumacher deschis de campion lângă Koln, în Germania, să fie pavoazat cu reclame la apa minerală Rosbacher.
Timp de mai mulţi ani, campaniile de publicitate pentru marca de apă minerală Rosbacher l-au prezentat pe Michael Schumacher în diferite ipostaze sportive.
Acum câteva săptămâni, un reprezentant al firmei Hassia Gruppe îşi afirma susţinerea faţă de pilotul german care era spitalizat în Franţa din decembrie 2013. “Râmânem alături de el şi de familia sa şi îi adresăm cele mai bune gânduri”, afirma Dirk Hinkel, subliniind faptul că legătura de colaborare dintre firmă şi Michael, care a durat opt ani, a adus produsului “o popularitate foarte mare”.
Ziarul elveţian SonntagsBlick afirmă însă că Dirk Hinkel şi-a schimbat ulterior opinia. Şi asta în ciuda veştilor relativ bune despre sănătatea lui Schumacher. În timp ce managerul de comunicare al acestuia anunţa că Schumi nu mai este în comă şi va fi transferat la Centrul Spitalicesc Universitar din Lausanne, specializat în recuperarea după o perioadă de comă, se pare că respectivul contract de publicitate cu Rosbacher nu va fi prelungit şi după încheierea lui, la finele lui 2014. “După aceea, publicitatea noastră se va axa pe produsul de sine stătător”, a confirmat purtătorul de cuvânt al mărcii.