Două avioane de pasageri, unul aparţinând companiei Easyjet, celălalt al KLM, s-au ciocnit la sol la una din porţile aeroportului internaţional Schiphol din Amsterdam, marţi dimineaţă, dar nicio persoană nu a fost rănită, transmite Xinhua.
Avionul companiei olandeze era împins cu spatele, în timpul procedurii de ''push-back'' de dinaintea decolării spre Madrid, când a lovit aeronava Easyjet, care urma să decoleze spre Londra.
Ambele aparate au suferit avarii.
Incidentul este investigat de autoritatea aeronautică şi de poliţia militară olandeze.
Conform primelor constatări ale anchetei, în incident nu a fost implicat consumul de alcool.
Anchetatorii îi audiază pe piloţi, pe şoferul vehiculului de push-back şi controlorul de trafic.
Pasagerii celor două curse au fost debarcaţi şi urmau să fie repartizaţi cât mai rapid către alte zboruri spre Spania, respectiv Marea Britanie.
AGERPRES