x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Două submarine nucleare s-au ciocnit în Atlantic

Două submarine nucleare s-au ciocnit în Atlantic

16 Feb 2009   •   00:00
Două submarine nucleare s-au ciocnit în Atlantic

Un submarin britanic şi unul francez s-au ciocnit în apele oceanului Atlantic, scrie cotidianul "The Telegraph". În urma incidentului, submarinele HMS Vanguard şi Le Triomphant au fost grav avariate. Ambele submersibile sunt dotate cu echipamente de ultimă generaţie destinată detectării altor submarine, dar şi cu echipamente de anti-detecţie.



Deşi, atât Franţa, cât şi Marea Britanie susţin că securitatea submarinelor nu a fost compromisă de coliziune şi nu a existat pericolul unui incident nuclear, în ambele ţări au fost iniţiate anchete. Fiecare submarin reprezintă o parte importantă din arsenalul nuclear al fiecărei naţiuni în parte.
Marina franceză a confirmat că Le Triomphant, unul din cele patru submarine nucleare aparţinând flotei strategice franceze, se întorcea dintr-un voiaj de 70 de zile când s-a produs incidentul. Accidentul s-a produs la mare adâncime, în noaptea dintre 3 şi 4 februarie. Sonarul de pe Le Triomphant nu a detectat prezenţa submarinului englez, toţi cei 101 de membri ai echipajului susţinând că "nu au văzut sau auzit nimic". Le Triomphant a ajuns cu dificultate, după aproape trei zile, în portul său de origine, în timp ce HMS Vanguard s-a întors la baza navală din Faslane, în Scoţia.
Clasa de submarine Vanguard este doată cu rachete balistice Trident şi are un echipaj de 135 de oameni. Le Triomphant este, de asemenea, cel mai performat submarin nuclear francez. Fiecare submarin este echipat cu 16 rachete balistice M45, care cântăresc 35 de tone fiecare, şi cu şase focoase nucleare cu o rază de acţiune de 8,000 de kilometri.

×
Subiecte în articol: externe