În cele două garnituri feroviare se aflau peste 450 de persoane.
În mod aproape miraculos, coliziunea, care a avut loc duminică noaptea, nu s-a soldat cu morți, ci doar cu răniți.
Ciocnirea dintre un tren de mare viteză și un tren regional s-a produs pe linia dintre Bologna și Rimini, mai exact între orașul Faenza și localitate Forli, conform unui anunț postat de pompieri pe rețelele de socializare.
Pompierii au precizat că cel puțin 17 persoane au fost rănite.
Un purtător de cuvânt al operatorului național feroviar Trenitalia a declarat că este vorba de răni ușoare, iar majoritatea celor afectați au suferit contuzii.
"A fost o coliziune la o viteză foarte mică", a precizat purtătorul de cuvânt, adăugând că o anchetă este în curs de desfășurare pentru a afla cauzele ciocnirii.
Fotografiile publicate de pompieri arată că cele două trenuri s-au ciocnit frontal, dar partea din față a trenului regional era intactă.
Accidentul de duminică seara vine la trei luni după ce, în data de 31 august, cinci lucrători feroviari au murit după ce au fost loviți de un tren în timpul lucrărilor nocturne de întreținere pe linia Milano - Torino.
Un alt accident mortal pe căile ferate italiene a avut loc în 2020, când doi lucrători feroviari au murit și 31 de pasageri au fost răniți, după ce un tren a deraiat în apropiere de Lodi, la sud de Milano.