Euro-2016, care coincide cu Ramadanul declanşează pasiuni în ţările arabe, dar şi dispute familiale în jurul telecomenzii între iubitorii de fotbal şi fanii telenovelelor, foarte vizionate în luna postului.
Din Kuweit în Tunis trecând prin Dubai şi Cairo, campionatul european de fotbal este trăit cu entuziasm. Toată lumea are un favorit şi Germania, campioana mondială en-titre, este cea care predomină în multe ţări, scrie sâmbătă France Presse.
Acesta este cazul în Kuweit, potrivit unui sondaj Ipsos. Mannschaft are clubul său oficial de suporteri care se întâlnesc într-un restaurant pentru a viziona meciurile echipei lor preferate pe un ecran gigantic.
Şi la Cairo cafenele s-au pregătit pentru Euro arborând adesea la intrare steagurile ţărilor aflate în competiţie.
"Euro este un mare sezon pentru noi", spune Mohamed Saied, patronul unei cafenele din capitala Egiptului. "Este un turneu pe care îl aşteptăm la fiecare patru ani pentru a umple localul''.
Dar coincidenţa din acest an cu luna de post a Ramadanului perturbă unele calcule. Pentru că "anumite meciuri sunt jucate ziua, altele când se întrerupe postul, ceea ce reduce frecvetarea".
Acesta este cazul şi la Tunis. Meciurile disputate în cursul zilei au loc în plin post, când cafenelele sunt închise, iar meciul de seara începe la câteva minute dupa întreruperea postului, când majoritatea musulmanilor îşi petrec timpul în familie.
Principalele mass-media de difuzare din ţară, de exemplu, au avut în vedere acest lucru în programarea emisiunilor, inclusiv faptul că meciurile ar putea contribui la creşterea audienţei în timpul zilei, alături de tradiţionalele telenovele difuzate din abundenţă şi foarte urmărite în timpul Ramadanului.
"Ne aşteptăm la o frumoasă luptă pentru controlul telecomenzii în cămine între cei care doresc să vadă serialele în timpul Ramadanului şi cei care doresc să urmărească Euro în aşteptarea încetării postului", spune şeful unuia din principalele canale tv tunisiene.
Campionatul european de fotbal se desfăşoară în perioada 10 iunie - 10 iulie, aproximativ în aceeaşi perioadă ca Ramadanul, care a început în 5 iunie şi se încheie în 5 iulie. Pe parcursul acestei luni, credincioşii se abţin de la mâncare, băutură, fumat şi întreţinerea de relaţii intime din zori şi până la apusul soarelui. AGERPRES