x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Economist german: Un Brexit fără acord ar fi preferabil unei noi amânări

Economist german: Un Brexit fără acord ar fi preferabil unei noi amânări

06 Sep 2019   •   16:45
Economist german: Un Brexit fără acord ar fi preferabil unei noi amânări

Şeful Institutului german de cercetare economică (DIW), Marcel Fratzscher, a declarat vineri că ar prefera ca Marea Britanie să părăsească UE fără acord decât ca blocul comunitar să acorde o nouă amânare, relatează dpa.

"Este mai bine să ai un sfârşit de groază, decât această groază nesfârşită - mai bine un Brexit dur, decât această tragere de frânghie care să mai dureze un an sau doi", a declarat Fratzscher pentru dpa la Bruxelles.

"Riscul pe care îl văd acum este incertitudinea", a spus el. Pentru Germania, economistul crede că costurile unui Brexit fără acord nu ar fi prea mari, iar haosul ar putea fi evitat.

Exporturile germane către Marea Britanie şi Irlanda au scăzut deja din cauza nesiguranţei, a spus Fratzscher. "Odată ce avem claritate, iar companiile ştiu la ce să se aştepte, pot să reacţioneze la asta", a afirmat el.

Germania a exportat bunuri în valoare de 82 de miliarde de euro în Marea Britanie în 2018.

Un studiu efectuat de Fundaţia Bertelsmann a stabilit că dacă scenariul unui Brexit fără acord se va concretiza ar putea duce la o pierdere de venit de 100 de miliarde de euro pe an.

"Este în continuare mai bine pentru toate părţile dacă un Brexit dur este evitat. Prelungirea perioadei de timp necesare pentru a ajunge la un acord cu siguranţă va merita", a declarat autorul studiului, Dominic Ponattu, pentru dpa.

Fratzscher vede însă situaţia diferit. "Uitându-mă la consumatorii germani, nu reuşesc să văd cine ar fi afectat în mod special", susţine el.

Preşedintele DIW spune că temerile privind timpul lung de aşteptare din cauza controalelor la frontieră în cazul unui Brexit dur sunt nejustificate. 

"Nu trebuie să fie haos şi asta nu e nici în interesul UE, nici în cel al Marii Britanii", crede Fratzscher.

"Argumentul că UE trebuie să facă un exemplu din Marea Britanie nu mai rezistă. Am trecut de asta. Nu cred că vreo altă ţară doreşte genul de haos cu care s-a confruntat Marea Britanie în ultimii trei ani", a mai afirmat el.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Brexit fără acord