x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Efectele războiului din Gaza. McDonald's va răscumpăra toate restaurantele israeliene

Efectele războiului din Gaza. McDonald's va răscumpăra toate restaurantele israeliene

de Redacția Jurnalul    |    05 Apr 2024   •   22:15
Efectele războiului din Gaza. McDonald's va răscumpăra toate restaurantele israeliene

McDonald's va răscumpăra toate restaurantele din Israel. Compania americană a anunțat că a ajuns la un acord cu firma care deține franciza. McDonald's încearcă astfel să-și refacă poziția afectată de războiul dintre Israel și Hamas.

Gigantul american va răscumpăra toate restaurantele israeliene, anunță BBC. Compania a declarat că a ajuns la un acord cu Alonyal pentru răscumpărarea a 225 de unități din toată țara, în care lucrează 5.000 de oameni. Alonyal a preluat controlul restaurantelor în urmă cu peste 30 de ani.

Decizia a fost luată deoarece compania McDonald's a fost criticată după ce Alonyal a început să ofere mese gratuite soldaților israelieni. Vânzările în regiune au scăzut de când a început conflictul în octombrie. În plus, mai multe țări cu majoritate musulmană au decis să boicoteze produsele McDonald's.

Compania speră că prin preluarea controlului în Israel își va restabili reputația în Orientul Mijlociu și își va îndeplini din nou obiectivele economice.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: mcdonalds restaurante israeliene