x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Efectele crizei. Creșterea prețurilor a determinat declinul activității economice din zona euro

Efectele crizei. Creșterea prețurilor a determinat declinul activității economice din zona euro

22 Iul 2022   •   14:00
Efectele crizei. Creșterea prețurilor a determinat declinul activității economice din zona euro

Activitatea economică în zona euro s-a contractat în luna iulie, din cauza industriei şi a sectorului serviciilor. Creșterea galopantă a preţurilor i-a determinat pe consumatori să-şi reducă cheltuielile, arată datele preliminare ale S&P Global, citate Reuters.

"Economia zonei euro ar putea înregistra un declin în trimestrul trei din 2022, după scăderea activităţii economice luna aceasta, şi a indicatorilor care arată că situaţia se va agrava în următoarele luni. Excluzând lunile în care au fost restricţii din cauza pandemiei, declinul din iulie este primul indicat de PMI din iunie 2013 şi indică un declin al economiei de 0,1%", spune Chris Williamson, economist la S&P Global.

Criza lanțurilor de aprovizionare continuă pe fondul restricțiilor antipandemice din China și a războiului din Ucraina. 

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor, a scăzut la 49,4 puncte în luna iulie 2022, de la 52 de puncte în luna precedentă. Este cel mai redus nivel din februarie 2021.

Indicatrul PMI de peste 50 de puncte arată creșterea economică, iar sub 50 de puncte indică o contractare.

BCE a majorat dobânzile

Banca Centrală Europeană a majorat ratele dobânzilor, pentru prima dată în ultimii 11 ani, pentru  reduce nivelul record al inflaţiei în zona euro.

Indicatorul PMI din sectorul serviciilor, dominant în zona euro, a scăzut la 50,6 de puncte în iulie 2021, de la 53 puncte în luna anterioară, cel mai scăzut nivel din ultimele 15 luni.

Creșterea explozivă a prețurilor i-a determinat pe consumatori să-şi reducă cheltuielile şi să renunţe la achiziţiile neesenţiale.

Totodată, indicatorul PMI pentru producție a scăzut la 49,6 puncte în luna iulie, de la 52,1 puncte în luna precedentă, prima scădere din ultimii doi ani. 

×
Subiecte în articol: zona euro declin criza economie