x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe El Pais, despre "tentaţiile replierii naţionaliste"

El Pais, despre "tentaţiile replierii naţionaliste"

de Serban Cionoff    |    02 Mar 2009   •   00:00

"Soluţiile preconizate de unii sau de alţii pentru a înfrâna criza  au provocat tensiuni în sânul UE: Republica Cehă contra Franţei, vechea Europă împotriva noilor ţări membre” - în aceşti termeni rezumă cotidianul madrilen ”El Pais” efectele, nedorite, pe care riscă să le producă măsurile luate de guverne din state membre ale comunităţii europene.



"În măsura în care criza devine tot mai dură – notează Andreu Misse premisele demonstraţiei -, Europa cedează în faţa tentaţiei protecţionismului, dând naştere la noi tensiuni între vechea Uniune Europeană şi aceea nouă, născută cu mai puţin de cinci  ani în urmă prin aderarea unor ţări din Est.  Şi, mai departe: "Controversa în jurul  războiului din Irak divizase deja UE între ţările din Vest, în majoritatea lor în opoziţie cu acest conflict şi cele din Est favorabile tezelor lui George Bush”. De data aceasta, lupta tinde să se mute din spaţiul politic în cel al "naţionalismului economic.”

MĂSURI DIN VEST CARE IRITĂ ESTUL. Potrivit analiştilor, recenta grevă din Marea Britanie împtriva muncitorilor proveniţi din rândurile  emigranţilor riscă să torpileze înseşi fundamentele proiectului politic al Uniunii Europene. În condiţile în care mai multe state şi-au înmulţit măsurile menite să le protejeze băncile sau industria, în special industria de automobile, s-a ajuns în situaţia ca diferite state membre ale UE să se acuze "pe tăcute” cum că ar face ca interesele lor naţionale să primeze în faţa celor ale europenilor. Pentru a aborda această temă, preşedinţia cehă a UE a convocat un summit extraordinar la 1 martie la Bruxelles. Reuniunea  a fost programată a se desfăşura cu uşile închise, iar cehii, apărători fermi ai liberului-schimb doreau să afle dacă cei 27 de membri ai comunităţii europene văd cu ochi buni protecţionismul dar şi să îi cunoască  pe cei care îi sunt ostili.

"Primii care au trecut la arme”, cum se exprimă  atât de plastic ziaristul spaniol, au fost primul-ministru ceh, Mirek Topolanek şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy. Într-o declaraţie pe care a făcut-o, la 11 februarie, la o conferinţă de presă desfăşurată în prezenţa preşedintelui  Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barosso, premierul Cehiei, a declarat răspicat: "Este limpede că fiecare stat membru are maniere diferite de a aborda problema (reglementării crizei - n.n.). Unii solicită mai mult protecţionism, alţiii – o mai strictă aplicare a regulilor.” "Eu - a aruncat bomba Topolanek- fac parte dintre cei din urmă.” Nu avea cum scăpa nimănui faptul că şeful Executivului ceh făcea trimitere directă la  împrumutul de 6 milioane de miliarde de euro pe care statul francez l-a  acordat pentru industria naţională de automobile, cu condiţia ca întreprinderile să păstreze locurile de muncă în Franţa  şi să nu procedeze, sub  niciun pretext, la delocalizarea unei părţi a producţiei în Republica Cehă, în Slovacia sau în România - ţări în care PSA sau Renault au uzine de montaj.

Lucru de la sine înţeles, această măsură a Guvernului fancez a iritat Guvernele Europei de Est. La rândul ei, Suedia studiază posibilitatea adoptării  unor măsuri analoge, de data aceasta fiind vorba despre  reinvestirea mijloacelor financiare exclusiv în domeniul construcţiilor din ţară. În fine, Italia a lansat provocări în sectorul automobilelor- societatea Fiat este implantată în Polonia - , dar aceste ajutoare nu sunt destinate nicidecum protecţiei forţei de muncă locale.

MAI ÎNTÂI - APĂRAREA INDISTRIEI NAŢIONALE, RESTUL, DUPĂ  ACEEA…  Franţa - îşi continuă Andreu Misse demersul - a respins în bloc criticile cehe. Mai mulţi miniştri ai Cabinetului Sarkozy au intervenit în discuţie pentru a apăra măsurile de ajutorare a sectorului de automobile. "Nu este vorba despre protecţionism” - a declarat Bruno Le Maire, secretar de stat pentru Afaceri europene. Accentuând: "Este vorba de a apăra industria noastră şi forţa noastră de muncă. Cred că acesta este minimul lucru pe care îl putem aştepta,  din partea unei guvernări, în faţa crizei.”     

Nici replica Guvernului Cehiei nu s-a lăsat aşteptată, primul-ministru al acestei ţări vorbind chiar despre " reacţii xenofobe”şi denunţând faptul că"probleme latente au devenit astăzi vizibile ”. Barosso însuşi s-a raliat punctului de vedere al premierului ceh în privinţa ”ameninţărilor naţionalismuluie conomic”. În consecinţă, el s-a angajat să examineze îndeaproape măsurile adoptate la Paris. "Vom analiza planul (francez) - a declarat preşedintele Comisiei Europene - şi vom vedea dacă acesta este compatibil cu regulile pieţei interne.” Revenind cu precizări semnificative:” Nu vom ceda în faţa replierilor naţionaliste, va trebuie să existe respect faţă de principiul liberei circulaţii a persoanelor.”

Ultima precizare pe care o inserază comentariul din "El Pais” se referă la faptul că, după reuniunea din 1 martie 2009, Mirek Topolanek şi Jose Manuel Durao Barosso vor  convoca un al doilea summit extraordinar, la Praga, de data asta al tuturor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene. La cea de a doua reuniune, vor fi examinate măsurile pe care le impune rata deosebit de ridicată a şomajului. Statisticile sunt neiertătoare: la finele anului 2008, în UE existau 17,9 milioane de şomeri, cu 1, 6 milioane mai mult decât în anul 2007. Cât priveşte perspectivele, acestea stau - potrivit previziunilor Comisiei Europene -, sub semnul unui pesimism crescând. Dacă, în 2008, rata şomajului reprezenta  7 % din populaţia activă a Uniunii Europene, în anul 2010 aceasta va atinge 9, 5 %.

×
Subiecte în articol: externe europene