x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Elveţia ar putea schimba calimera pentru imigranţi

Elveţia ar putea schimba calimera pentru imigranţi

29 Noi 2009   •   00:00

Elveţia ar putea reduce, începând cu 2010, accesul europenilor pe piaţa internă a muncii, transmite Agenţia France Presse, citată de Agerpres. Măsura ar putea-o anunţa preşedintele Confederaţiei, actualul ministru al Economiei, Doris Leuthard, care va prelua funcţia săptămâna viitoare. Guvernul elveţian va analiza dacă atractivitatea ţării pentru persoane provenite din UE va putea fi redusă şi dacă aşa-numita clauză de salvgardare pentru a proteja piaţa muncii de un aflux al muncitorilor din Uniune poate fi activată pentru următorii doi ani. Leuthard a declarat în două reviste elveţiene citate de agenţia France Presse că Executivul a comis "o eroare" prin decizia de a nu activa clauza prevăzută în acordurile de liberă circulaţie cu UE, ceea ce ar fi permis reintroducerea cotelor pentru muncitorii europeni. Astfel "am fi putut să ţinem câteva mii de persoane la distanţă de piaţa elveţiană a muncii", a comentat Leuthard, citat de AFP şi preluat de Agerpres. Acordurile dintre Elveţia şi UE arată că muncitorii pot să lucreze pe teritoriul Confederaţiei fără să fie supuşi unui regim de cote de permise de muncă. O clauză permite totuşi introducerea unor restricţii temporare, dacă imigraţia înregistrează o creştere anuală de peste 10% în raport cu media celor trei ani anteriori. Presa elveţiană notează că autorităţile s-au înşelat crezând că mai mulţi cetăţeni europeni se vor întoarce în ţara lor din cauza crizei economice. Deşi în Elveţia există "un număr mare de şomeri", în unele sectoare, printre care cel al restaurantelor, este preferată angajarea imigranţilor în detrimentul localnicilor, a insistat Leuthard. Potrivit unor statistici, şomajul în Elveţia a atins în octombrie cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, ajungând la 4%, faţă de 3,9% în septembrie. (A.A.)

×
Subiecte în articol: externe