x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Emiratele Arabe Unite trimit primul lor locuitor în spaţiu

Emiratele Arabe Unite trimit primul lor locuitor în spaţiu

25 Feb 2019   •   16:35
Emiratele Arabe Unite trimit primul lor locuitor în spaţiu

Emiratele Arabe Unite au anunţat, luni, că primul astronaut al acestei ţări din Golf se va îmbarca la 25 septembrie pentru o misiune pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), relatează AFP.
Astronautul care va pleca spre ISS urmează să fie dintre doi bărbaţi, Hazza al-Mansouri, în vârstă de 35 de ani, şi Sultan al-Neyadi, de 37 de ani, la rândul lor selectaţi dintre peste patru mii de candidaţi.
Fericitul ales va ajunge pe Staţia Spaţială Internaţională la bordul unei rachete ruseşti Soyuz pentru o misiune care va dura opt zile.
Cei doi astronauţi, antrenaţi în Rusia, au declarat în cadrul unei conferinţe organizate în Dubai că sunt mândri că au fost pre-selectaţi pentru această misiune. "Drapelul nostru va fi (în spaţiu) şi avem visul şi pasiunea că ţara noastră va deveni lider în acest sector", a spus Mansouri.
"Nu contează cine este ales, suntem o echipă", a declarat Neyadi.
Federaţia formată din şapte emirate şi-a anunţat intenţia de a deveni prima ţară arabă care va amplasa pe orbita planetei Marte o sondă fără pilot, numită "Hope", până în anul 2021.
Şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, vicepreşedinte şi prim-ministru al Emiratelor Arabe Unite a promis în 2017 că va trimite patru astronauţi pe Staţia Spaţială Internaţională în termen de cinci ani.
Emiratele Arabe Unite ar deveni astfel una dintre puţinele state arabe care au trimis un om în spaţiu.
Prinţul saudit sultan Bin Salman Al Saud a participat în 1985 la o misiune a unei rachete americane. Doi ani mai târziu, sirianul Muhammed Faris a petrecut o săptămână la bordul staţiei spaţiale Mir a fostei Uniuni Sovietice.
Pe termen lung, Emiratele Arabe Unite intenţionează să construiască un "oraş al ştiinţei" pentru a crea condiţii de trai pe Marte în vederea stabilirii unei colonii umane pe Planeta Roşie până în anul 2117.

AGERPRES

×