x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe "Este cu adevărat UNICĂ!". Descoperirea ULUITOARE a astronomilor care bulversează lumea ştiinţifică (VIDEO)

"Este cu adevărat UNICĂ!". Descoperirea ULUITOARE a astronomilor care bulversează lumea ştiinţifică (VIDEO)

25 Aug 2014   •   14:05
"Este cu adevărat UNICĂ!". Descoperirea ULUITOARE a astronomilor care bulversează lumea ştiinţifică (VIDEO)

Este posibil ca astronomii să fo descoperit , în premieră, "semnătura" unei stele formate la începuturile Universului, anunţă BBC News. Despre această stea, modelele teoretice prezic că ar fi fost de sute de ori mai mare decât Soarele.

Oamenii de ştiinţă au scris în revista "Science" că au descoperit urme ale unui obiect stelar masiv, datând din perioada de început a Universului, în compoziţia chimică extraordinară a unei stele din Calea Lactee.

"Este vorba despre o stea cu adevărat unică, a cărei semnătură chimică nu a mai fost observată până acum", a declarat principalul autor al articolului, cercetătorul Wako Aoki, de la Observatorul Naţional din Japonia.

În primele sute de milioane de ani de după Big Bang, Universul era alcătuit doar din hidrogen şi heliu, nu avea o structură, nu conţinea nici stele, nici vreo gaură neagră.

"Nu avea nicio caracteristică, era un Univers plictisitor. Apoi, s-au format primele stele şi Universul s-a transformat fundamental", a spus Volker Bromm, de la University of Texas, din Austin, Statele Unite ale Americii.

Bromm, care nu a participat la studiu, a lucrat foarte mulţi ani la simulări numerice ale formării primelor stele şi galaxii. "Transformarea Universului din starea iniţială într-unul de o complexitate tot mai mare a depins foarte mult de masa primelor stele".

Fuziunea nucleară care a avut loc în interiorul acestor stele de primă generaţie a dat naştere elementelor chimice mai grele pe care le cunoaştem astăzi, cum ar fi carbonul, oxigenul, magneziul şi fierul. Stelele au murit apoi, provocând explozii - supernove - care au aruncat aceste elemente grele în spaţiu.



Stelele de generaţia a doua s-au format din gazul care conţinea deja şi alte elemente, pe lângă hidrogen şi heliu.

Steaua găsită de echipa condusă de profesorul Aoki, numită SDSS J0018-0939, este una dintre sutele identificate de programul Sloan Digital Sky Survey, stele care conţin de 1.000 de ori mai puţin fier decât Soarele. Astronomii le numesc stele cu conţinut scăzut de metale.

Oamenii de ştiinţă au reuşit să obţină spectrul, cu o rezoluţie foarte mare, a 150 de stele din gama studiată, folosind telescopul japonez Subaru, descompunând lumina în diferite lungimi de undă.

Astfel, astronomii au descoperit o stea din galaxia noastră a cărei compoziţie chimică este foarte stranie. "A trebuit să identificăm lumina absorbită de fiecare element chimic (studiind spectrul luminii emise de stea, n.r.)" , a explicat profesorul Aoki. Când lumina a fost descompusă, unele dintre culori lipseau. Fiecare culoare lipsă reprezintă o lungime de undă ce poate fi absorbită doar de un element chimic anume. Aceasta este modalitatea prin care astronomii ştiu ce elemente chimice se află în compoziţia unei stele.

În prezent, nu există nicio metodă de obsevare directă a primelor stele din Univers, aşa că astronomii se bazează pe indicii indirecte. Specialiştii cercetează compoziţia chimică a stelelor antice, sărace în metale, pentru a deduce caracteristicile primelor supernove, într-un fel de "arheologie stelară".

"Avem o stea masivă, care în cele din urmă îşi consumă tot combustibilul nuclear, moment în care gravitaţia preia controlul, dând naştere în centrul stelei muribunde fie unei stele neutronice, fie unei găuri negre", a explicat profesorul Bromm pentru BBC News. "Cea mai mare parte a materiei va rămâne în interiorul găurii negre, ceea ce înseamnă că mare parte dintre metalele grele vor ajunge tot în gaura neagră".

Teoriile prezic însă, că, în cazul stelelor cu masa de peste 100 de ori mai mare decât a Soarelui, supernova care se formează este cu totul diferită - Pair-Instability supernova. În cazul acesta, explozia finală nu lasă în urmă nicio urmă fizică.

Acestea sunt explozii neobişnuite, extrem de violente. "Este vorba despre o explozie termonucleară uriaşă; tot combustibilul este ars deodată, iar steaua practic se sfâşie în bucăţi". În acest caz, toate elementele produse de stea sunt aruncate în spaţiu, creând în jur o regiune bogată în metale.

Wako Aoki a adăugat: "Am studiat stele extrem de sărace în metale, dar cantitatea de fier din această stea nu este atât de mică." Acesta fost primul indiciu că viaţa stelei care a existat înainte în aceeaşi regiune trebuie să se fi terminat printr-o supernovă de tip "Pair-Instability", explozie care nu poate avea loc decât în cazul stelelor masive.

Un al doilea indiciu a fost prezenţa foarte scăzută a elementelor chimice bariu şi stronţiu. Stelele masive mor înainte de a crea astfel de elemente grele.

În Universul actual stele mai masive de o sută de ori decât Soarele sunt foarte rare. Prezenţa metalelor în cantitate mare, în compoziţia chimică, limitează mărimea unei stele. Pe măsură ce Universul devenea tot mai bogat în metale, în urma supernovelor, apariţia de stele masive a devenit tot mai puţin frecventă.





×