Noi confruntări între suporteri au avut loc în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică la Marsilia, cu ocazia meciului Anglia - Rusia (1-1), din cadrul Grupei B a Campionatului European de fotbal, informează L'Equipe.
Potrivit poliţiei locale, numărul victimelor înregistrate de la debutul incidentelor între fanii celor două grupări se ridică la 35, între care unul în stare gravă.
La finalul meciului, suporterii celor două grupări s-au înfruntat in incinta stadionului Velodrome, iar apoi au avut loc noi incidente, după miezul nopţii, în Portul Vechi din Marsilia, la care au participat inclusiv tineri locali, precizează cotidianul de sport din Hexagon.
Forţele de ordine au fost nevoite să facă uz de gaze lacrimogene, în special pentru a permite închiderea unor baruri.
Şase persoane au fost arestate până acum în urma incidentelor din sudul Franţei, condamnate de Federaţia engleză, care s-a declarat "foarte dezamăgită" după aceste evenimente, criticând comportamentul suporterilor implicaţi.
AGERPRES