Mike Hookem, reprezentantul pe domeniul apărării al Partidului Independenţei Regatului Unit (UKIP), a negat vineri că a lovit cu pumnul un coleg care ulterior a avut nevoie de îngrijiri medicale la spital după ce s-a prăbuşit inconştient în Parlamentul European, dar a recunoscut că între ei s-a produs o încăierare, relatează Reuters.
"A fost o harţă", a declarat, la BBC TV, Mike Hookem (62 de ani), la o zi după ce s-a încăierat cu Steven Woolfe, un alt membru al UKIP din Parlamentul European, candidatul favorit pentru a devenii viitorul lider al partidului.
Woolfe a fost dus la spital şi a suferit două atacuri de apoplexie după ce s-a prăbuşit inconştient în sediul Parlamentului European de la Strasbourg. Incidentul de joi, care a survenit în timpul unei reuniuni a europarlamentarilor UKIP, va face obiectul unei investigaţii a partidului şi a unei anchete disciplinare a Parlamentului European, existând posibilitatea să fie aplicate sancţiuni, cum ar fi reţinerea alocaţiei pentru până la zece zile sau retragerea unora dintre funcţiile deţinute de eurodeputaţii implicaţi.
"Faptele relatate sunt extrem de grave", a declarat vineri preşedintele legislativului comunitar, Martin Schulz, adăugând că 'un astfel de comportament lipsit de respect şi violent nu îşi are locul în Parlamentul European', potrivit DPA.
Hookem a spus că disputa a izbucnit în momentul în care Woolfe explica la reuniune de ce a spus că ia în considerare să se alăture Partidului Conservator, aflat la putere în Marea Britanie, deşi şi-a înaintat candidatura pentru şefia UKIP.
"Stătea în faţa tuturor şi a spus tare în sală: 'hai afară să rezolvăm problema', dându-şi haina jos pentru a ieşi. L-am urmat apoi în anticameră", a afirmat el la BBC TV.
"Când am ajuns acolo, s-a apropiat de mine să mă atace. M-am apărat. Nu s-au dat pumni sau palme. Nu a fost nimic. O harţă, dar fără violenţă fizică", a adăugat el. AGERPRES