x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Europa cu mai multe viteze, camuflată la Roma

Europa cu mai multe viteze, camuflată la Roma

de Şerban Mihăilă    |    27 Mar 2017   •   09:30
Europa cu mai multe viteze, camuflată la Roma
Sursa foto: ITALIAN GOVERNMENT / HANDOUT/EPA

În pofida opoziției statelor central și est-europene, ideea Europei cu „mai multe viteze” a fost inclusă în Declarația finală, semnată sâmbătă de liderii Uniunii Europene, reuniți la Roma pentru a aniversa 60 de ani de la încheierea tratatului care a pus bazele blocului comunitar. Pentru a menaja sentimentele țărilor care s-au opus vehement acestei formule și a oferi impresia de unitate, conceptul a fost camuflat în expresia „ritmuri diferite”.

 

Aniversarea a 60 de ani de Uniune Europeană, eveniment la care au participat șefii de stat și de guvern ai statelor membre, cu excepția Marii Britanii, a venit în contextul unei crize profunde a blocului comunitar, provocată de ieșirea din organizație a Regatului Unit și de ascensiunea fulminantă a partidelor naționaliste și de extremă dreapta, aflate în plin reviriment după ce milioane de imigranți din Orientul Mijlociu și Africa au invadat în ultimii ani continentul european. Mai mult, chiar înaintea reuniunii de la Roma, dezbaterile privind viitorul UE au atins tensiuni diplomatice fără precedent, după ce președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a prezentat cinci scenarii pentru trasarea noii direcții de evoluție a organizației, între care și contoversata propunere a unei Europe cu mai multe viteze, respinsă categoric, imediat, atât de România, cât și de statele Grupului de la Vișegrad – Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria. Scandalul generat de perspectiva Europei cu „mai multe viteze”, în „cercuri concentrice” sau cu „o geometrie variabilă” – formule propuse de Germania și Franța, cu sprijinul tacit al unor țări precum Italia, Spania sau Olanda – s-a transformat rapid într-o dispută extrem de periculoasă pentru reuniunea aniversară și o controversă majoră în redactarea textului final al Declarației finale de la Roma. Prin vocea vehementă a Poloniei, care a amenințat că nu va semna declarația, statele din Europa Centrală și de Est au denunțat la unison încercarea marilor puteri europene de a le trimite într-o „ligă secundă” a UE, cu drepturi limitate și fără putere de decizie. Pentru a menaja sentimentele țărilor central și est-europene și a oferi impresia de unitate a organizației, negocierile pentru redactarea textului final al Declarației de la Roma au evitat utilizarea expresiilor care au declanșat atâtea controverse.  Camuflat în formula „vom acționa împreună în ritmuri și intensități diferite, acolo unde va fi necesar”, conceptul Europei cu mai multe viteze se regăsește însă destul de clar în textul care descrie viziunea asupra viitorului UE. În continuarea acestei formulări se menționează, totuși, că statele UE vor avansa „în aceeași direcție”, iar țările ce doresc să se alăture unei cooperări consolidate într-un anumit domeniu vor putea să facă acest lucru. De asemenea, textul indică și faptul că o cooperare în ritmuri și intensități diferite se va face în conformitate cu tratatele actuale. Cu alte cuvinte, nucleul dur al UE va oferi direcția și viteza de evoluție, iar ceilalți membri vor avea dreptul să urmeze „motoarele europene”, în cazul în care vor putea sau vor dori acest lucru.

La mâna nemților și francezilor

Preocupați să câștige electorat într-un an cu alegeri, liderii germani și francezi aflați la guvernare par deciși să ofere satisfacție propriilor votanți, frustrați ani de-a rândul că, după extinderea Uniunii spre Est, au fost obligați să împartă puterea decizională în cadrul UE cu state postcomuniste. Foarte probabil, membrii fondatori ai Uniunii, grupați într-un nucleu de state vest-europene cu economii puternice și un nivel ridicat de viață, vor încerca să se protejeze discret de celelalte țări din blocul comunitar, fragmentând organizația în mai multe categorii.

 

Vom acționa împreună în ritmuri și intensități diferite, acolo unde va fi necesar” – Declarație finală a reuniunii de la Roma

×