x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Europa dispusă să dea bani pentru ca opoziţia să-l ierte pe Voronin

Europa dispusă să dea bani pentru ca opoziţia să-l ierte pe Voronin

de Vitalie Calugareanu    |    04 Mai 2009   •   00:00

Delegaţia Parlamentului European (PE) şi-a încheiat vizita în Republica Moldova şi va prezenta un raport conducerii forului european. Deşi au condamnat acţiunile de teroare ale Poliţiei faţă de tinerii care au protestat împotriva fraudării alegerilor, membrii delegaţiei europene au încercat fără succes să convingă opoziţia să accepte o formulă de conciliere cu Partidul Comuniştilor. Liderii opoziţiei au afirmat că nu vor accepta nici un fel de împăcare şi că vor determina alegeri parlamentare anticipate.



Vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă, primar de Chişinău, a dezvăluit detalii necunoscute despre discuţiile purtate cu oficialii europeni. Potrivit lui, liderilor opoziţiei li s-a propus să închidă ochii la unele abuzuri care au fost comise în campania electorală şi în perioada post-electorală în schimbul unui miliard de euro pe care ar urma să-l primească Republica Moldova din partea donatorilor externi: "Există o grabă a organismelor internaţionale... Dialog putere-opoziţie! Nu există o putere legitimă în Republica Moldova. Prin urmare, trebuie concentrate toate eforturile pentru a elucida faptele care au avut loc: fraudarea alegerilor şi încălcările grave ale drepturilor omului. Eu înţeleg că le este dificil şi celor din Europa să recunoască faptul că timp de 10 ani documentele şi poziţia lor au fost ignorate de Guvernul Republicii Moldova. Şi dacă iese la iveală tot ce s-a întâmplat în Republica Moldova la nivel european - s-ar putea ca şi acolo să mai cadă nişte capete. Şi atunci, haideţi să facem cumva "conciliere"... - un miliard de euro credite Republicii Moldova... Lăsăm totul aşa mai pe tăcute şi mergem înainte. Nu e corect aşa! Să fie descalificat acest partid şi această "guvernare", pentru că l-a depăşit şi pe Smirnov (liderul separatist de la Tiraspol - n.n.) prin ceea ce a făcut. Atunci când se dă ordin să intervii în forţă, să omori, să baţi, să torturezi şi este implicat şeful statului, ministrul de Interne, deputaţi din Parlament, preşedintele Parlamentului, primul ministru care ameninţă că va trage în oameni... Eu îi întreb: Dar cum dorm ei noaptea? Cum dorm ei - Voronin, Lupu, Greceanîi, Papuc şi cei care au bătut? Cum dorm ei?", se întreabă vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă.

CONCLUZIILE DELEGAŢIEI PE
Într-o conferinţă de presă susţinută la finalul vizitei întreprinse la Chişinău, membrii delegaţiei Parlamentului European s-au declarat îngroziţi de abuzurile la care au fost supuşi tinerii protestatari în comisariatele de Poliţie: "Zilele acestea ne-am întâlnit cu 60-70 de oameni bătuţi - toţi repetau acelaşi lucru, utilizând aceleaşi cuvinte. Deci, practic, tuturor li s-a aplicat aceeaşi schemă. Au fost bătuţi cu bestialitate în aceste comisariate. Noi chiar am văzut picioare şi mâini fracturate. (...) Oamenii ne-au povestit că erau impuşi să treacă prin aşa-numitul "coridor al morţii" - "un coridor pe care treceau şi erau bătuţi de ambele părţi, îşi pierdeau cunoştinţa, se trezeau şi erau impuşi să semneze nişte hârtii", a menţionat deputatul european Karin Resetarits.

Şefa delegaţiei Parlamentului European care a vizitat Republica Moldova, Marianne Mikko, a spus că în mod normal, după acţiunile de tortură aplicate tinerilor, toţi şefii Poliţiei trebuiau să-şi prezinte demisia: "Actele oribile de violenţă care s-au produs în comisariatele de Poliţie din Moldova nu au loc într-o ţară europeană. (...) Mie mi s-a creat impresia că uneori autorităţile moldovene consideră că Europa este naivă. Vreau să le spun că Europa nu este naivă!".

În pofida dovezilor de fraudare a alegerilor de la 5 aprilie prezentate de opoziţie şi chiar dacă au condamnat abuzurile Poliţiei, oficialii europeni au cerut opoziţiei să recunoască rezultatele scrutinului şi, implicit, victoria comuniştilor - cerinţă considerată inacceptabilă de liderii partidelor democratice decişi să determine alegeri parlamentare anticipate prin blocarea alegerii noului şef al statului. Potrivit lor, argumentul comuniştilor conform căruia organizarea unui nou scrutin ar cauza cheltuieli mari este cinic şi lipsit de relevanţă: "Dar cât costă viaţa lui Valeriu Boboc şi a celorlalţi doi morţi? Dar cât costă sutele de oameni bătuţi? Dreptatea şi adevărul nu se negociază! Să fie scorul care o să fie! Dacă cetăţenii Republicii Moldova cu bună ştiinţă, în deplină cunoştinţă de cauză şi fără fraudă vor alege alte partide din Republica Moldova - foarte bine, dar să fie corect. Dar cum poţi să mergi înainte cu crimă?", se întreabă primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă.

VOTUL LIPSĂ DUCE LA ANTICIPATE
Pe de altă parte, liderul comunist, Vladimir Voronin, care a refuzat, oficial din lipsă de timp, să se întâlnească cu delegaţia Parlamentului European, a declarat că va face tot posibilul pentru a nu admite alegeri parlamentare anticipate. Opoziţia susţine însă că în ziua votării noului preşedinte nu v-a participa la şedinţă. Prin urmare, comuniştilor nu le va ajunge un vot ca să voteze viitorul şef al statului: "Noi vom participa la prima şedinţă de la 5 mai, când va avea loc constituirea legală a Parlamentului, iar în momentul în care va fi înaintată candidatura pentru funcţia de preşedinte - nu vom participa la această alegere, iar după a doua tentativă eşuată preşedintele în exerciţiu urmează să dizolve Parlamentul", a explicat liderul PLDM, Vladimir Filat.

×
Subiecte în articol: externe moldova republica moldova