x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Europarlamentari români protestează față de conferința extremei drepte europene, organizată la Sinaia

Europarlamentari români protestează față de conferința extremei drepte europene, organizată la Sinaia

15 Apr 2016   •   15:34
Europarlamentari români protestează față de conferința extremei drepte europene, organizată la Sinaia

Eurodeputaţii PSD Victor Boştinaru şi Ioan Mircea Paşcu au adresat, vineri, o scrisoare deschisă autorităţilor române şi societăţii civile cu privire la conferinţa internaţională organizată de "Mişcarea pentru o Europă a Naţiunilor şi Libertăţilor" la Sinaia, care va avea loc pe 16 aprilie, şi la care este aşteptată Marine Le Pen, lidera partidului de extremă-dreaptă Frontul Naţional din Franţa.

"În condiţiile în care organizarea acestei reuniuni depăşeşte cadrul unui eveniment de campanie electorală pentru primăria oraşului Sinaia, întrebăm pe această cale autorităţile române competente cine şi pentru ce raţiuni a aprobat desfăşurarea acestei activităţi politice pe teritoriul României? Aceasta pentru că, dacă nimeni nu este responsabil, atunci înseamnă că oricine doreşte poate organiza orice pe teritoriul ţării noastre, fără să ceară nimănui aprobare pentru aceasta. Facem un apel la responsabilitate atât din partea autorităţilor publice de la cel mai înalt nivel, cât şi din partea societăţii civile! Nu putem asista impasibili la tentativele de a face din România polul unor ideologii periculoase, atitudini xenofobe şi rasiste. România are cel mai mult de câştigat din apartenenţa sa la Uniunea Europeană şi la NATO şi are totul de pierdut din asocierea cu un curent antieuropean şi în esenţă antidemocratic", se arată în apelul celor doi europarlamentari.

Aceştia au atras atenţia că MENL adună împreună partide de extremă dreaptă din Europa, precum FPO din Austria, Vlaams Belang din Belgia, Frontul Naţional din Franţa, Lega Nord din Italia, dar şi că îşi găseşte simpatizanţi şi adepţi în mai multe partide de extremă-dreaptă, naţionaliste şi populiste de pe întreg teritoriul Europei.

"Discursurile acestor partide găsesc întotdeauna puncte comune în politici şi cuvântări îndreptate împotriva Uniunii Europene şi a NATO şi favorabile Federaţiei Ruse, de acolo de unde vin majoritatea finanţărilor pentru astfel de iniţiative, "mişcări" şi partide politice", au adăugat Paşcu, vicepreşedinte al Parlamentului European, şi Boştinaru, vicepreşedinte al Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă.

Cei doi eurodeputaţi social-democraţi consideră că acţiunile MENL şi filosofia ei politică sunt opuse interesului naţional al României, fiind în contradicţie cu calitatea României de stat membru UE şi NATO, în consecinţă, cu politica de sprijinire a acestor organizaţii, precum şi cu poziţia ţării noastre de respingere a încălcărilor dreptului internaţional, prin acţiunile agresive ale Rusiei.

"Locaţia aleasă pentru desfăşurarea acestei conferinţe are însă o simbolistică puternică pentru români. La Sinaia a fost ucis premierul I. G. Duca şi de aici a fost răpit şi apoi ucis Nicolae Iorga. Crime comise de legionari, precursorii multora dintre ideile împărtăşite astăzi de MENL", se mai arată în scrisoarea deschisă a celor doi eurodeputaţi. AGERPRES

×