x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Evadare ca-n filme! Cum a scăpat un deţinut din cea mai temută închisoare din Rusia

Evadare ca-n filme! Cum a scăpat un deţinut din cea mai temută închisoare din Rusia

08 Mai 2013   •   17:32
Evadare ca-n filme! Cum a scăpat un deţinut din cea mai temută închisoare din Rusia

Oleg Topalov, un deţinut în vârstă de 32 de ani, care aştepta să fie judecat pentru dublă omucidere şi deţinere de arme, fiind încarcerat la Matrosskaya Tishina, o închisoare de maximă securitate din Moscova, a evadat folosind o metodă pe cât de simplă, pe atât de eficientă.

Topalov, caracterizat de către gardieni drept "nesănătos mintal", a evadat folosind-se de o simplă lingură, cu ajutorul căreia a săpat o gaură în zidul celulei, prin care s-a strecurat în sistemul de ventilaţie.

De aici a ajuns pe acoperiş, iar, ulterior, folosindu-se de o frânghie improvizată cu ajutorul cearceafurilor, a sărit în curtea unei clădiri învecinate.

Evadarea, care s-a produs în noaptea de marţi spre miercuri, a fost constatată la apelul de dimineaţă. Conform dailymail.co.uk, aceasta este prima evadare produsă la Matrosskaya Tishina în ultimii 12 ani şi doar cea de-a patra care s-a produs din 1990 încoace.

Matrosskaya Tishina a fost construită în 1918, fiind recunoscută drept una dintre cele mai de temut închisori din Rusia.

×