x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Explozie în apropierea ambasadei israeliene din Cipru

Explozie în apropierea ambasadei israeliene din Cipru

de Redacția Jurnalul    |    21 Oct 2023   •   15:21
Explozie în apropierea ambasadei israeliene din Cipru

O explozie a avut loc în cursul nopții în fața ambasadei israeliene din capitala cipriotă Nicosia, a anunțat poliția locală. Nu sunt pagube sau răniți, potrivit Reuters.

Poliția a anunțat că un obiect metalic care conținea „o cantitate mică de material pirotehnic" a explodat la aproximativ 30 de metri distanță de un complex din perimetrul ambasadei. Instituția se află într-o zonă puternic populată din Nicosia.

Patru tineri cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani găsiți în zonă au fost interogați de poliție, a declarat o sursă din domeniul securității. În mașina unuia dintre cei reținuți, polițiștii au găsit două cuțite și un ciocan.

Se pare că cei reținuți sunt sirieni.

Cipru, aflat la marginea Orientului Mijlociu, a întărit securitatea în locuri de pe întreaga insulă. În urma exploziei, autoritățile au extins un cordon de securitate în jurul ambasadei, închizând drumurile civile.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ambasada israel cipru