x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Explozii la un depozit de muniție din zona orașului rusesc Belgorod

Explozii la un depozit de muniție din zona orașului rusesc Belgorod

Publicat la 27 Apr 2022 08:40 Modificat la 27 Apr 2022 08:40
Explozii la un depozit de muniție din zona orașului rusesc Belgorod
Hepta

Mai multe explozii au fost auzite miercuri dimineața în orașul rus Belgorod, situat la aproximativ 40 de kilometri nord de granița cu Ucraina, potrivit unui oficial local, citat de BBC News.

Pe aplicația de socializare Telegram, guvernatorul regional Viaceslav Gladkov a declarat că a fost trezit miercuri de sunetul unei explozii.

El a precizat că, în timp ce își redacta postarea pe rețeaua de socializare, a auzit alte trei bubuituri puternice.

Gladkov a declarat ulterior că rapoartele preliminare au indicat că un depozit de muniție a luat foc într-o așezare rurală.

„Nu au fost raportate victime în rândul populației civile”, a transmis oficialul.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: explozii