x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Explozii uriaşe, după ce un tren cu 80 de vagoane cu combustibil a deraiat în Canada

Explozii uriaşe, după ce un tren cu 80 de vagoane cu combustibil a deraiat în Canada

06 Iul 2013   •   17:00
Explozii uriaşe, după ce un tren cu 80 de vagoane cu combustibil a deraiat în Canada

Oraşul Lac-Megantic din provincia canadiană Quebec a fost evacuat, sâmbătă, după ce un tren de marfă care transporta combustibil a deraiat şi a luat foc, au declarat surse oficiale pentru ABC News. Trenul, care avea 80 de vagoane, a explodat sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 01.00 (08.00 ora României).

Potrivit dispecerului Stan Wheeler, peste 30 de pompieri se află la faţa locului. Radio-Canada a anunţat că trenul mergea spre Maine. Pentru moment nu este clar cum a deraiat acesta sau dacă există victime.  Radio-televiziunea canadiană CBC a anunţat pe site-ul său de Internet că au fost evacuate aproximativ 1.000 de persoane. Martorii oculari au declarat că au auzit mai multe explozii.

Incendiul, care poate fi văzut de la câţiva kilometri, s-a extins la numeroase case.

"Este cutremurător", a declarat un locuitor din Lac-Megantic, Claude Bedard. "Este îngrozitor. Nu am mai văzut niciodată ceva asemănător. Magazinul Metro, Dollarama, tot ce era acolo s-a dus". Trenul aparţine Montreal Maine & Atlantic, care deţine peste 800 de kilometri de linie de cale ferată şi deserveşte Maine, Vermont, Quebec şi New Brunswick, potrivit site-ului companiei. (Mediafax)

×
Subiecte în articol: canada tren deraiat explozie