Fostul preşedinte al Statelor Unite George W. Bush, retras din viaţa politică după încheierea mandatului în 2009, a afirmat că nu ştie dacă fratele său mai tânăr Jeb va fi candidat la prezidenţialele din noiembrie 2016, potrivit unui interviu difuzat de canalul CNN, citat de AFP.
'Sper că Jeb va candida', a subliniat el. 'Cred că va fi un mare preşedinte. Nu am nicio idee despre ce are în minte, vom vorbi atunci când va fi pregătit', a adăugat fostul preşedinte din perioada 2001-2009, precizând: 'Am observat că se deplasează mult prin ţară'.
În vârstă de 61 de ani, Jeb Bush (foto), fost guvernator al Floridei, a afirmat deschis că intenţionează să se prezinte la primarele republicane care vor debuta la începutul lui 2016. După cum a menţionat însă George W., el se va decide abia peste un an. Majoritatea candidaţilor îşi vor face cunoscute intenţiile în lunile următoare legislativelor din noiembrie acest an.
(Agerpres)
foto wikipedia