Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, s-a pronunțat, ieri, în favoarea acordului de liber-schimb între UE și Canada (CETA), care a devenit ținta unor puternice contestări. Prin acest vot favorabil, o mare parte din CETA ar urma să intre în curând în vigoare, provizoriu, până când acordul va fi ratificat de toate parlamentele naționale și regionale din UE, proces care ar dura ani.
Prin adoptarea CETA se deschide calea pentru eliminarea vizelor de intrare în Canada pentru cetățenii români și bulgari, de la 1 decembrie 2017, aceasta fiind condiția pusă de București și Sofia pentru a-și da consimțământul pentru tratat. 408 eurodeputați s-au pronunțat în favoarea textului, 254 au votat împotrivă, iar 33 s-au abținut. Eurodeputații de dreapta, precum și liberalii și majoritatea socialiștilor au fost în favoarea CETA, în timp ce Verzii, extrema stângă, extrema dreaptă și unii socialiști s-au opus.
Aproximativ 700 de persoane, conform poliției, au manifestat la Strasbourg împotriva CETA, până în fața Parlamentului European. Adversarii CETA îl consideră antidemocratic, prea favorabil multinaționalelor, permisiv în privința mediului sau prea periculos pentru agricultura europeană. Una din țintele criticilor sunt tribunalele de arbitraj care ar urma să fie create imediat ce tratatul va fi aprobat definitiv. Aceste tribunale vor putea fi sesizate de o companie pentru a cere daune unui stat care ar lua măsuri contrare intereselor sale
„Un acord progresist”
„CETA este un acord progresist cu un partener progresist”, a subliniat ieri dimineață, comisarul european pentru comerț, Cecilia Malmström, care apără acest tratat de luni de zile, în pofida numeroaselor critici. Premierul canadian Justin Trudeau, care urmează să susțină astăzi un discurs în Parlamentul European, consideră CETA „un exemplu pentru viitoarele acorduri comerciale”.
Premierul canadian, Justin Trudeau, consideră CETA „un exemplu pentru viitoarele acorduri comerciale”.