x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe FBI anunţă că a dejucat un atentat jihadist prevăzut pentru 4 iulie

FBI anunţă că a dejucat un atentat jihadist prevăzut pentru 4 iulie

02 Iul 2018   •   18:02
FBI anunţă că a dejucat un atentat jihadist prevăzut pentru 4 iulie

Poliţia federală americană (FBI) a anunţat luni arestarea unui bărbat, susţinător al reţelei Al-Qaida, suspectat că ar fi planificat un atentat în oraşul Cleveland miercuri, cu ocazia Zilei Naţionale a Statelor Unite, relatează AFP. 

Demetrius Nathaniel Pitts, cunoscut şi sub numele de Abdur Raheem Rafeeq, a spus unui ofiţer FBI sub acoperire că intenţionează să ucidă militari şi familiile lor cu un vehicul încărcat cu explozivi, în acest oraş din statul Ohio. 

Suspectul, care are cazier judiciar, a fost arestat şi încarcerat duminică. El este acuzat de sprijinirea unei organizaţii teroriste. 

"Intenţia lui era de a ucide militari şi familiile lor", a declarat agentul special FBI, Steve Anthony, într-o conferinţă de presă. 

Născut în Statele Unite, Demetrius Pitts era monitorizat de luni de zile de poliţia federală, după ce a postat pe reţelele sociale mesaje de susţinere a Al-Qaida, şi după ce şi-a exprimat dorinţa de a recurge la violenţă armată. 

"Postările lui pe Facebook erau, sincer, îngrijorătoare", a spus Anthony. 

La fel ca în multe alte oraşe din ţară, în Cleveland, situat în regiunea Marilor Lacuri, erau prevăzute miercuri focuri de artificii cu ocazia Zilei Independenţei, care marchează declaraţia de independenţă din 4 iulie 1776.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: fbi atentat jihadist