Circa zece familii de femei şi copii francezi reţinuţi în tabere kurde din Siria au înaintat plângere împotriva ministrului de Externe al Franţei, Jean-Yves Le Drian, pentru „omisiune de a da ajutor”, refuzând repatrierea lor, informează luni AFP, citând surse concordante.
Reclamanţii îi reproşează şefului diplomaţiei franceze că a refuzat, în mod voit şi intenţionat, repatrierea acestor femei şi copii ai unor jihadişti francezi, în condiţiile în care ei se află „în situaţie de pericol”, potrivit plângerilor depuse la Curtea de Justiţie a Republicii Franceze, singura instanţă abilitată în Franţa să-i judece pe miniştrii în exerciţiul funcţiunii.
Plângerile au fost depuse în iulie şi septembrie, de către avocaţii familiilor.
Până acum, guvernul francez nu a acceptat repatrierea de copii din taberele kurde, decât „de la caz la caz”. După luni de tergiversări, într-un context de puternică ostilitate din partea societăţii franceze, Parisul a repatriat 12 copii la 10 iunie, dintre care majoritatea erau orfani, după alte cinci repatrieri în martie.
Temperaturi extreme, atât iarna, cât şi vara, lipsa de apă şi de cele mai elementare produse, epidemii de tuberculoză sau de holeră, lipsa îngrijirilor medicale - astfel sunt descrise în plângeri condiţiile de viaţă în taberele din Siria, unde domneşte „un climat de insecuritate” tot mai accentuat.
De un an de zile, recursuri au fost lansate din toate părţile în încercarea de a determina repatrierea acestor persoane în Franţa. La începutul anului, autorităţile franceze au elaborat un plan global de repatriere a jihadiştilor şi familiilor acestora, plan care nu a fost încă pus în aplicare, potrivit unor documente dezvăluite de „Liberation”.
AGERPRES