Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Zilele trecute, Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan a deschis porţile Episcopiei Ortodoxe Române din Roma, o adevărată oază de pace de lângă oraş, pentru a primi câteva sute de români veniţi de la Torino, Piacenza, Trento, Latina şi, fireşte, de la Roma. Prilejul? Cea de-a II-a ediţie a Festivalului Bucuriei.
Două zile de serbări, cântece şi recitare de poezie, "mai ales pentru tineri şi copii", a ţinut să sublinieze preasfinţia sa. "Cu prilejul acesta lansăm şi <Criza insă, pentru biserică, a avut şi un efect pozitiv - oamenii vin mai des la slujbe, au nevoie de sprijin, de solidaritate, fiindcă "e greu şi în Italia, şi mulţi şi-au pierdut locurile de muncă".
Preoteasa Veronica Ursachi de la Piacenza, profesoara de muzică a copiilor, îmi spune că biserica este singurul pilon care să mai închege identitatea românilor. "Altfel copiii noştri şi-ar pierde rădăcinile", îmi spune, "E trist".
Traversez parcul sub umbrelele verzi ale pinilor maritimi şi mă opresc lângă Ana, 10 ani, sosită în Italia când avea doar 3, şi Teodor, 12, care nu mai ţine bine minte dacă avea 6 sau 7 ani când a venit. Copii frumoşi, cuminţi, îmbrăcaţi în costume naţionale. Tocmai au cântat şi acum stau pe bancă la umbră.
"Voi mai vorbiţi româneşte?", îi intreb. Da, da, îmi fac amândoi semn cu capul, zâmbitori. "Şi italieneşte?" Sigur, dau şi mai tare din cap. Ana îmi spune că acasă vorbesc româneşte dar că între ei copiii, se exprimă în italiană. "V-a spus vreodată cineva la şcoală ceva că sunteţi români?" - mai întreb, fiindcă îmi dau seama brusc că în momentul acesta în Italia creşte o generaţie "altfel" de copii. "Ce să ne spună, doar sunt şi albanezi şi macedoneni şi italieni, suntem prieteni cu toţii", raspunde Ana, deloc timidă.
"Să creşteţi mari", le spun. Nu ştiu încă în ce fel, dar în pepiniera de aici cresc pui care vor fi altfel decât noi.
