Cu cât se apropie momentul deciziei finale în ceea ce priveşte alegerea preşedintelui Consiului European, respectiv preşedintele Comisiei Europene, cu atât incertitudinile şi controversele se înmulţesc şi se acutizează.
În acest context, publicaţia londoneză Financial Times estimează într-o analiză semnată de Wolfgang Münchau: "Fostul prim-ministru britanic - la preşedinţia Consiliului European şi preşedintele Comisiei (Europene - n.n.) reconfirmat pentru un al doilea mandat - aceasta ar însemna cel mai rău scenariu pentru Europa".
"În Uniunea Europeană a venit vremea nominalizărilor politice. Jose Manuel Barroso trage sforile pentru un al doilea mandat la preşedinţia Comisiei. La rândul său, Tony Blair pare să fie candidatul favorit pentru postul ce urmează să fie creat, cel de primul preşedinte al Consiliului European". Şi, mai departe: "Înţeleg perfect pentru ce unii doresc să îi vadă pe Barroso şi pe Blair în aceste funcţii. Îninte de toate, UE are o lungă istorie a nominalizărilor neaşteptate. Dar nu înţeleg câtuşi de puţin ce sens ar putea avea simultaneitatea celor două alegeri".
PUNCTE SLABE, PUNCTE TARI.
Analistul de la Financial Times formulează, răspicat, câteva întrebări în legătură cu cele două nominalizări.
"Prima, amândoi au susţinut în mod activ invazia în Irak, la fel ca şi Anders Fogh Rasmussen, fostul prim-minstru danez" (recent instalat în funcţia de secretar general al NATO - n.n.) A spune că această combinaţie a diriguitorilor europeni în fruntea Europei nu este câtuşi de puţin un reflex fidel al diversităţii europene, aceasta nu este decât un eufemism. În al doilea rând, Blair nu este câtuşi de puţin genul de om politic în măsură să reprezinte contraponderea lui Barroso care s-a dovedit incapabil să acopere deficitul de autoritate în fruntea UE".
Dar lista punctelor slabe ale celor doi aspiranţi la înaltele demnităţi comunitare nu se opreşte aici. Dimpotrivă, autorul examinează, minuţios, metodic, semnele de întrebare ce s-au acumulat în carierele celor două personaje. Astfel, în pofida tuturor calităţilor sale politice şi a poziţiilor sale pretins proeuropene, Blair nu a strălucit niciodată pe scena europeană.
"El nu este, câtuşi de puţin, un om pe care să poţi conta pentru a anima şi a conduce Uniunea în cazul unei crize europene". De fapt, consideră analistul, în absenţa leadership-ului Comisiei, criza financiară mondială a relevat lucrul cel mai rău despre conducătorii europeni, care s-au repliat în măsuri naţionale necoordonate şi adesea incoerente".
"Tony Blair- întreabă Wolfgang Münchau - ar putea servi ca un factor de consolidare contra acestor accese de naţionalism sau, dimptrivă, le va agrava?" Răspunzând tranşant: "Fără îndoială, talentele sale, incontestabile de comunicator şi marile sale calităţi politice îi vor da un atu, dar problema autorităţii politice în cadrul Uniunii nu este, în chip fundamental, o chestiune de comunicare sau de imagine".
SĂ ŞTII SĂ COTONOGEŞTI
"Aceasta este o problemă reală - urmează analistul. În acest post, trebuie să ştii să cotonogeşti printre barcarde. Definiţie căreia, cu certitudine, nu îi corespunde Tony Blair". Nici în ceea ce îl priveşte pe Jose Manuel Barroso aprecierile gazetarului de la Financial Times nu sunt mai blânde: "Şi, presupunând că Blair se va dovedi capabil să creeze o dinamică imparabilă, ce spaţiu de manevră îi va rămâne lui Barroso? Viitorul său stă în mâinile Parlamentului European".
Urmează şi o sumară preestimare a voturilor: "Partidul Popular European (PPE), de centru-dreapta, îl susţine, dar acesta nu deţine majoritatea şi trebuie să conteze pe sprijinul socialiştilor şi al liberalilor pentru a-l alege". Este menţionat faptul că, în luna iulie, cele trei partide au convenit asupra unui acord complex în baza căruia socialiştii şi liberalii îl vor vota pe Barroso, în septembrie, în schimbul unor "posturi prestigioase." Cu toate acestea, jurnaliştii londonezi rămân sceptici: "Cu certitudine, candidatura lui Tony Blair nu este un atu pentru Barroso".
Finalul articolului este în nota unorului englezesc: "În anii 1970 şi 1980 ne plăcea să glumim pe seama unui ipotetic infern european. De exemplu, ne imaginam că britanicii sau germanii vor fi însărcinaţi cu problemele alimentaţiei, iar italienii - cu cele ale poliţiei. Astăzi, aceste stereotipe nu ne mai spun prea multe. O Europă prezidată de Blair şi de Barroso ar fi o nouă versiune a acestui infern european. Sub rezerva că, de data asta, asta nu mai are nimic de-a face cu gluma."