x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Firma Black Cube susţine că avea acordul autorităţilor române pentru activităţile din ţara noastră

Firma Black Cube susţine că avea acordul autorităţilor române pentru activităţile din ţara noastră

13 Apr 2016   •   14:24
Firma Black Cube susţine că avea acordul autorităţilor române pentru activităţile din ţara noastră

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, marţi, să reducă la 20 de zile durata arestării preventive în cazul celor doi angajaţi ai firmei israeliene Black Cube, Weiner Ron şi Geclowicz David, inculpaţi în dosarul de hărţuire a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Într-o declaraţie acordată publicaţiei The Times of Israel, firma Black Cube a salutat decizia justiţiei şi a subliniat că activităţile sale în România au fost efectuate cu permisiunea autorităţilor de la Bucureşti.

"Nu există niciun dubiu că Black Cube a acţionat în România în concordanţă cu legea, cu autorizaţia şi permisiunea de la cel mai înalt nivel", a citat publicaţia amintită. "Vom lua toate măsurile necesare pentru a-i aduce acasă pe Ron şi David', a mai scris firma israeliană referindu-se la cei doi angajaţi ai săi, Ron Weiner si David Gelcowicz.

Aceştia au fost reţinuţi pe 3 aprilie de procurorii DIICOT, ei fiind arestaţi în aceeaşi zi pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti. Ulterior, cei doi israelieni au făcut contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti.

CAB a admis contestaţiile celor doi israelieni şi le-a redus de la 30 de zile la 20 de zile (3 aprilie - 22 aprilie) perioada în care vor sta în arest preventiv, decizia fiind definitivă.AGERPRES

×
Subiecte în articol: black cube