x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Foamete crâncenă în Coreea de Nord. Medic: "Nu am mai văzut aşa ceva nici în Ethiopia" (GALERIE FOTO)

Foamete crâncenă în Coreea de Nord. Medic: "Nu am mai văzut aşa ceva nici în Ethiopia" (GALERIE FOTO)

07 Oct 2011   •   13:56
Foamete crâncenă în Coreea de Nord. Medic: "Nu am mai văzut aşa ceva nici în Ethiopia" (GALERIE FOTO)

Intr-un spital din provincia cu cea mai buna recolta din Coreea de Nord, copiii zac in spitale cu simptome de malnutritie: infectii ale pielii, par care cade, apatie.

"Mamele ii aduc cu bicicleta", spune doctorul de tura Jang Kum Son, din spitalul orasului port Haeju.

"Candva am avut o ambulanta, dar s-a stricat. O mama a mers pe bicicleta 72 de kilometri ca sa-si aduca fiul. Insa de multe ori, pana ajung aici este deja prea tarziu", a mai spus acesta pentru reporterii Reuters care au petrecut o saptamana in Coreea de Nord.

Intr-un orfelinat din Haeju, 28 de copii intoneaza cantecul patriotic "Nu avem nimic de invidiat", care reflecta politica nord-coreana de independenta totala fata de restul lumii.

Copiilor li se masoara grosimea bratelor cu bratari de diferite culori - un test standard pentru malnutritie. La 12 dintre ei li se potrivesc bratarile portocalii si rosii, ceea ce inseamna ca risca sa moara daca nu primesc tratament.

Expertii nutritionisti din organizatia Medecins Sans Frontieres, care au vizitat si ei Coreea de Nord, spun ca au obtinut rezultate similare si in alte institutii, insa testele nu au valoare statistica reprezentativa.

Intr-un orfelinat din orasul Hwangju, 11 din 12 copii au fost diagnosticati de malnutritie severa.
"Nu am mai vazut asa ceva nici in Ethiopia", a declarat Delphine Chedorge, sefa echipei Medecins Sans Frontieres.

Un voluntar care lucreaza in capitala Pyongyang spune ca foametea cronica din Coreea de Nord a facut ca autoritatile sa scada cu doi centimetri limita de inaltime la recrutarea in armata.

Speranta de viata din Coreea de Nord este cu 11 ani mai mica ca a vecinilor din Coreea de Sud.
Autoritatile nord-coreene spun inca de asta primavara ca se confrunta cu o criza a alimentelor care s-a agravat si din cauza sanctiunilor impuse tarii comuniste, suspectata ca dezvolta armament nuclear. De atunci Coreea de Nord a trecut printr-o seceta devastatoare si apoi printr-o serie de inundatii de mari proportii.

Acum, in pragul iernii, temerea este ca si in conditiile in care vor veni ajutoare in alimente din strainatate, acestea nu vor putea fi distribuite, din cauza programului de distribuire a alimentelor din tara comunista.

In Coreea de Nord nu iti poti cumpara pur si simplu alimentele pe care le doresti de la magazin, ci primesti ratiile care ti se cuvin. De multe ori, insa, ratiile nu sunt distribuite la timp.

Apelurile regimului comunist au fost intampinate insa cu scepticism. ONU a trimis doar 30% din ajutoarele in alimente solicitate de Coreea de Nord. SUA si Coreea de Sud, tarile care contribuiau cel mai mult la ajutoarele alimentare, inainte de impunerea sanctiunilor, spun ca nu vor mai contribui pentru ca banuiesc regimul comunist ca pastreaza ajutoarele pentru apropiatii guvernului si continua programul de dezvoltare de arme nucleare.

Coreea de Sud crede, de asemenea, ca vecinii din nord exagereaza amploarea foametei. Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimente si Agricultura, care a inspectat tara, spune ca "situatia nu este dramatica". Un alt organism al ONU, Programul Alimentar Mondial, spune insa ca foametea este o amenintare serioasa.

O noua inspectie ONU va vizita, luna aceasta, statul comunist pentru a evalua din nou situatia.

×