x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Focar de coronavirus la Amazon. Zeci de mii de angajați s-au infectat

Focar de coronavirus la Amazon. Zeci de mii de angajați s-au infectat

02 Oct 2020   •   10:24
Focar de coronavirus la Amazon. Zeci de mii de angajați s-au infectat
Sursa foto: amazon.com

Cea mai mare platformă de vânzări online din lume a anunțat că 19.816 angajați ai săi din Statele Unite au fost confirmați cu coronavirus. Amazon a pus la punct un sistem propriu de depistare a virusului COVID-19, transmite AFP.

Rata de infectare în cadrul companiei este de 1,44%, sub 2,06% cât este la nivelul populației americane, potrivit datelor Universității Johns Hopkins. 

În perioada 1 martie - 19 septembrie au fost efecutate 1,37 milioane de angajări pentru activităţile online şi pentru magazinele filialei Whole Foods.

Mai mulți angajați au făcut manifestații și greve, în primăvară, cerând o protecție sanitară mai bună. 

'Amazon a permis propagarea COVID-19 ca o dâră de pulbere în instalaţii, periclitând sănătatea a zeci de mii de oameni şi a membrilor familiilor, vecinilor şi prietenilor acestora. Amazon este fără îndoială o ameninţare pentru sănătatea publică', spune Dania Rajendra, directoarea grupului de organizaţii anti-Amazon Athena. Ea a cerut într-un comunicat şi declanşarea unei anchete publice.

Compania a distribuit 100 de milioane de măşti şi a implementat măsuri de distanţare socială în depozite, controale ale temperaturii şi proceduri de curăţenie mai riguroasă.

Amazon este criticată de mai multe ONG-uri că nu ia în serios sănătatea angajaților și a ascuns accidentele de muncă în SUA.

 

×
Subiecte în articol: amazon COVID coronavirus