x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe FORUM: CE LE LIPSESTE ROMANILOR

FORUM: CE LE LIPSESTE ROMANILOR

16 Sep 2004   •   00:00

Emanuela a venit la redactia Jurnalului National inainte de a pleca in Franta si a vrut sa ne scrie despre experienta ei cu romanii de acolo.

"Ce le lipseste romanilor din strainatate? Daca ar fi sa glumim, am spune ca mititeii cu o bere rece. Daca ar fi sa fim melancolici, atunci am pune pe lista familia si dorul de casa, dar daca ar fi sa fim realisti, atunci am spune: informatiile si o comunitate romaneasca.

In Lyon, de exemplu, sunt multi romani. Nimeni nu stie cati; studenti, doctori, muncitori, profesori, cersetori, chiar si un preot. Fiecare insa traieste in locsorul sau, cu prietenii sau cu familia, incercand sa se tina cat mai departe de ceilalti romani.

Nici unul nu vorbeste despre bursa pe care a primit-o, despre slujba pe care a obtinut-o, despre reduceri sau promotii.

Toti tac malc; prefera compania francezilor (chipurile ca sa invete limba).

Daca am face o harta demografica am observa insulite de dimensiuni reduse ce impanzesc Lyon-ul si, cred, intreaga Europa. Bucati de pamant, care se zbat singure cu valurile doar pentru ca nu vor sa se ancoreze de celelalte.

Astfel, 1 decembrie trece neobservat; sarbatorile sunt fade, iar sintagma «alt roman» nu e folosita decat cu dispret sau cu teama caci fiecare incearca sa-l descoasa pe celalalt incercand sa dea cat mai putin inapoi. Schimbul de informatii se afla mereu in dezechilibru, asa ca intr-un grup de romani se aduna tensiune; pot aparea conflicte, iar nemultumirea falfaie descurajatoare peste capetele tuturor.

Drept consecinta, romanii nu au glas in strainatate fiindca «unde-i unul, nu-i putere»; cum «unde-s doi, puterea creste» ar trebui sa incercam sa fim mai deschisi, sa spunem ce stim fara sa ne fie teama ca cel din fata noastra ne-ar lua locul.

Desigur ca nici cel care primeste nu trebuie sa incerce sa-i uzurpe locul, caci «daca va muscati unul pe altul si va mancati, vedeti sa nu va nimiciti intre voi»; (Galateni 5: 15)."Emanuela Ignatoiu-Sora, Lyon

×
Subiecte în articol: diaspora