x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fost director CIA: Mariupol ar putea decide soarta conflictului din Ucraina

Fost director CIA: Mariupol ar putea decide soarta conflictului din Ucraina

29 Mar 2022   •   19:55
Fost director CIA: Mariupol ar putea decide soarta conflictului din Ucraina
Sursa foto: Hepta

Cucerirea orașului-port Mariupol ar putea decide soarta războiului din Ucraina este de părere generalul David Patraeus, fost director CIA, scrie EFE.

"Când Mariupol va cădea, aşa cum din nefericire pare că se va întâmpla în ciuda apărării sale eroice, Rusia va dispune de un port excelent pentru aprovizionarea trupelor în sud-est. O astfel de evoluţie ar permite deblocarea batalioanelor care participă în această luptă şi ar ajuta în avansarea lor epuizantă către provincia Lugansk şi, cine ştie, către Doneţk", spune acesta.

El precizează că soarta conflictului depinde de acțiunile fiecărei țări aflate în conflict. 

"Sunt multe scenarii posibile, în funcţie de care dintre cele două tabere este capabilă să se reaprovizioneze, să se reînarmeze, să înlocuiască pierderile şi să incorporeze noi capacităţi", a explicat generalul într-un interviu pentru publicația italiană Corriere della Sera.

El crede că războiul din Ucraina s-ar putea prelungi "câteva săptămâni, poate chiar luni" iar acum se află într-o situație imprevizibilă. 
"Plaja de scenarii se întinde de la o împotmolire lungă, sângeroasă şi de coşmar, cu progrese lente ale ruşilor în sud-est, în timp ce ucrainenii continuă cu contraatacuri limitate în jurul oraşelor Kiev, Harkov la est, Nikolaev în sud-vest şi în alte zone, până când unul sau celălalt câştigă sau îl face pe duşman să se retragă", explică fostul șef CIA.

"Este ceva mai probabil ca Ucraina să capete un avantaj, date fiind hotărârea, ingeniozitatea şi creativitatea pe care le-a demonstrat, precum şi pentru faptul că 'joacă pe teren propriu, dar este imprudent să excludem posibilitatea ca Rusia să înveţe din nenumăratele erori pe care le-a comis şi, cu noi şi teribile pierderi de vieţi omeneşti şi de mijloace, să fie capabilă să epuizeze cu timpul apărarea aeriană şi resursele ucrainene", analizează Patraeus situația războiului. 

El precizează că armamentul trimis Ucrainei de NATO ar putea-o ajuta în negocierile de pace cu Rusia. 

"Însă nu putem exclude nici posibilitatea ca Rusia să se regrupeze, să reia iniţiativa în sud-est şi, posibil, în nord-est", explică generalul.
 

×
Subiecte în articol: ucraina Rusia cia david patraeus mariupol