x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fostul președinte al Germaniei, Horst Köhler, a murit la 81 de ani

Fostul președinte al Germaniei, Horst Köhler, a murit la 81 de ani

de Redacția Jurnalul    |    01 Feb 2025   •   13:26
Fostul președinte al Germaniei, Horst Köhler, a murit la 81 de ani
Sursa foto: Hepta

Fostul președinte german Horst Köhler, care a fost în funcție din 2004 până în 2010, a murit sâmbătă la vârsta de 81 de ani, au anunțat autoritățile, citate de AFP.

Horst Köhler a murit sâmbătă dimineață, la Berlin. El suferea de o boală gravă și a decedat înconjurat de familia sa, a declarat președinția germană.

Köhler a fost ales înainte ca Merkel să ajungă la putere, într-un moment în care Germania se străduia să se acomodeze cu reformele de pe piața muncii și cu reducerile din statul social.

El a declarat că germanii nu trebuie să se bazeze pe realizările din trecut și s-a declarat „profund convins că Germania are puterea de a se schimba”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Horst Köhler moarte germania