x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Foşti miniştri bulgari vor apărea în faţa justiţiei

Foşti miniştri bulgari vor apărea în faţa justiţiei

de Petio Petkov    |    09 Sep 2009   •   00:00
Corespondenţă de la Sofia
Valeri Ţvetanov, fost ministru al agriculturii din guvernul Stanişev, a devenit primul membru al fostului Executiv acuzat de comiterea unor infracţiuni de serviciu. El a fost convocat la Serviciul naţional de anchetă penală unde a făcut cunoştiinţă cu acuzaţiile privind implicarea sa în schimburi de terenuri care au păgubit statul cu echivalentul a 35 de milioane de euro.
Un al doilea act de acuzare a fost înmânat ex-şefului Agenţiei de stat a pădurilor, Stefan Iurukov. În acest mod a devenit realitate promisiunea primului ministru Boiko Borisov că în septembrie va fi acuzat cel puţin unul din membrii cabinetului Stanişev. Încă în februarie, agenţi ai Serviciului de securitate naţională au efectuat percheziţii la Ministerul Agriculturii şi au confiscat documente.


CAL CONTRA GĂINĂ
Valeri Ţvetanov a aprobat contracte de genul "cal contra unei găini" prin care terenuri de stat în imediată apropiere de litoral sau de staţiunile montane au fost schimbate de anumite persoane contra unor parcele de mică valoare. Este vorbă de 15 astfel de contracte semnate cu numai o zi înainte de a intra în vigoare moratoriul asupra schimbărilor de păduri şi terenuri de stat. Sunt anchetate şi toate persoanele care au câştigat milioane prin semnătura celor doi înalţi funcţionari de stat.

Ex-ministrul Ţvetanov a declarat că nu-şi recunoaşte vina şi aşteaptă să fie achitat. Înainte de a părăsi puterea, cele trei partide din coaliţia de centru-stânga au votat în Parlament o lege a amnistiei care reduce practic la zero şansele ca vreun membru al cabinetului Stanişev să ispăşească o sentinţă pentru infracţiuni comise în perioada mandatului.

În curând sunt aşteptate acte de acuzare  împotriva unor alţi miniştri din guvernarea precedentă. Presa menţionează numele ex-miniştrilor apărării, finanţelor şi transporturilor. Procuratura, serviciul de securitate naţională şi ministerul de interne au semnat marţi o înţelegere privind constituirea unor echipe comune care vor ancheta corupţia la nivel înalt, crima organizată şi cazurile de fraudare de fonduri europene. 

×
Subiecte în articol: externe