x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fostul comisar bulgar nu mai e nici ministru de Externe

Fostul comisar bulgar nu mai e nici ministru de Externe

de Irina Cristea    |    20 Ian 2010   •   00:00

Fostul candidat bulgar la postul de comisar european, Rumiana Jeleva, nu mai este nici ministru al Afacerilor Externe în Guvernul de la Sofia. Iniţial, premierul Boiko Borisov a spus că nu acceptă demisia pe care Jeleva a înaintat-o marţi. El a revenit asupra deviziei, iar ministrul Apărării, Nikolai Mladenov, va prelua şefia diplomaţiei bulgare, transmite Novinite, preluat de Mediafax.

Ministru al Apărării devine, astfel, fostul adjunct al lui Mladenov, generalul Aniu Anghelov. Remanierea guvernamentală efectuată de premierul Boiko Borisov trebuie să fie confirmată de Parlament, înainte de intra în vigoare.

Rumiana Jeleva a renunţat marţi la funcţia de ministru de Externe şi la candidatura pentru funcţia de comisar european pentru Ajutor Umanitar. Şansele sale de a fi aprobată de comisia de specialitate din Parlamentul European erau foarte mici, după ce a fost acuzată de nereguli financiare şi de incompetenţă.

×
Subiecte în articol: externe