Fostul preşedinte al Statelor Unite, George H.W. Bush, în vârstă de 93 de ani, a părăsit vineri spitalul din Houston unde a fost internat timp de aproape două săptămâni pentru tratarea unei infecţii care s-a răspândit în sânge, a precizat un purtător de cuvânt al familiei.
George H.W. Bush, cel mai în vârstă fost preşedinte american în viaţă, a fost internat la Houston Methodist Hospital pe 22 aprilie, la o zi după ce a participat la înmormântarea soţiei sale, Barbara, fosta primă doamnă, care a decedat pe 17 aprilie.
Bush şi soţia lui au fost căsătoriţi timp de 73 de ani.
"Doctorii spun că se simte bine şi este fericit să se întoarcă acasă", a arătat purtătorul de cuvânt Jim McGrath, într-un comunicat.
George H.W. Bush, care a fost preşedinte al SUA între 1989 şi 1993, a fost internat la acelaşi spital în urmă cu aproximativ un an pentru o tuse care a fost ulterior diagnosticată ca un caz de pneumonie uşoară.
Bush este tatăl fostului preşedinte republican George W.Bush (2001-2009) şi al fostului guvernator al Floridei Jeb Bush, care a candidat fără succes în 2016 la nominalizarea republicană pentru Casa Albă. AGERPRES