x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe „Fox News” bagă adânc mâna în buzunar pentru a scăpa de minciunile lui Trump

„Fox News” bagă adânc mâna în buzunar pentru a scăpa de minciunile lui Trump

de Şerban Mihăilă    |    20 Apr 2023   •   07:00
„Fox News” bagă adânc mâna în buzunar pentru a scăpa de minciunile lui Trump

„Fox News”, canalul conservator de știri de televiziune, a băgat mâna adânc în buzunar pentru a opri, chiar înainte de începere, procesul mediatic al secolului. Cel mai urmărit post de știri din SUA a fost de acord să plătească în ultimul moment aproape 800 de milioane de dolari companiei producătoare de mașini de vot „Dominion Voting Systems”, pentru a evita un proces de defăimare. Continuarea acțiunii ar fi expus modul în care rețeaua de dreapta a promovat minciuni despre alegerile prezidențiale din 2020, distrugând și mai mult credibilitatea televiziunii angrenate în ultimii doi ani într-un scandal fără precedent.

Acordul în valoare de 787,5 milioane de dolari dintre „Fox News” și „Dominion Voting Systems” este cea mai mare înțelegere de defăimare din istoria Statelor Unite care implică o companie media.

Cele două părți au bătut palma chiar în momentul când trebuiau să înceapă declarațiile de deschidere a procesului, punând capăt brusc unui caz care a stânjenit „Fox News” timp de mai multe luni și care i-ar fi putut aduce în fața instanței, pentru a depune mărturie publică, atât pe fondatorul rețelei, Rupert Murdoch, cât și vedete precum Tucker Carlson și Sean Hannity.

Cu batista pe țambalul mediatic

Acordul a fost anunțat la doar câteva ore după ce juriul depusese jurământul, marți, la Curtea Superioară din Delaware. Zvonurile privind o înțelegere circulau deja în sala de judecată atunci când, după pauza de prânz, procedurile s-au oprit dramatic timp de aproape trei ore, fără nicio explicație. După toate probabilitățile, în acest interval, părțile au ajuns la un acord.

„Părțile și-au rezolvat cazul!”, a declarat judecătorul Eric Davis, înainte de a elibera juriul format din 12 membri. El le-a atribuit totuși acestora meritul de a fi dat părților un „impuls” pentru a ajunge la o înțelegere, lăudându-i și pe avocații ambelor tabere. Practic, Davis a anunțat încheierea așa-numitului „proces mediatic al secolului”, înainte ca acesta să înceapă.

Reprezentanții „Dominion” au prezentat acordul ca pe o victorie pentru democrație și pentru adevăr. „Fox a recunoscut că a spus minciuni despre «Dominion», care au provocat daune enorme companiei mele, angajaților noștri și clienților pe care îi servim”, a afirmat directorul general al companiei, John Poulos.

„Adevărul contează. Minciunile au consecințe!”, a declarat, la rândul lui, Justin Nelson, avocatul companiei „Dominion”, imediat după ce judecătorul a anunțat acordul. 

Această înțelegere revoluționară „reprezintă o justificare și o responsabilitate”, a mai spus Nelson, adăugând: „Pentru ca democrația noastră să reziste încă 250 de ani (...) trebuie să împărtășim un angajament față de fapte (...) Ziua de astăzi reprezintă o susținere răsunătoare pentru adevăr și pentru democrație!”.

De cealaltă parte, canalul de știri a precizat printr-o declarație că „recunoaște hotărârile Curții, care au constatat că anumite afirmații despre «Dominion» sunt false”, referindu-se la hotărârea recentă a lui Davis, potrivit căreia 20 de emisiuni „Fox News”, de la sfârșitul anului 2020, conțineau afirmații vădit neadevărate în privința fraudării rezultatelor alegerilor prezidențiale de la vremea respectivă de către compania producătoare de mașini de vot.

În schimb, în urma înțelegerii, „Fox News” nu va trebui să recunoască în direct că a răspândit minciuni despre „Dominion”.

„Această înțelegere reflectă angajamentul continuu al «Fox» față de cele mai înalte standarde jurnalistice”, a mai transmis canalul de știri. „Sperăm că decizia noastră de a rezolva această dispută pe cale amiabilă, în loc să alegem cu sarcasm un proces care provoacă diviziuni, va permite țării să se îndepărteze de aceste chestiuni”, precizează comunicatul justificativ al televiziunii americane.

„Fox News” și „Fox Corporation” - compania-mamă, care a fost, de asemenea, acuzată - susțin că nu au defăimat niciodată „Dominion”, iar acest caz a fost un atac nefondat la adresa libertăților presei conform Primului Amendament al Constituției SUA.

O sumă colosală. Mass-media conservatoare, în pericol

Plata de 787,5 milioane de dolari reprezintă aproximativ jumătate din suma de 1,6 miliarde de dolari pe care „Dominion” a cerut-o inițial, deși reprezintă de aproape 10 ori evaluarea companiei din 2018 și de aproximativ opt ori veniturile sale anuale din 2021, potrivit documentelor depuse în instanță.

Înțelegerea constituie o sumă de bani semnificativă chiar și pentru o companie de mărimea „Fox”. Aceasta reprezintă circa un sfert din cele 2,96 de miliarde de dolari pe care compania a raportat că le-a câștigat anul trecut, înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare - cifră folosită adesea pentru a aproxima fluxul de numerar al unei companii.

De asemenea, înțelegerea vine în urma unei sentințe de 965 de milioane de dolari deliberate anul trecut împotriva teoreticianului conspiraționist Alex Jones, de către un juriu din Connecticut, pentru răspândirea unor teorii false ale conspirației cu privire la masacrul de la școala „Sandy Hook”.

În condițiile în care există și alte procese în curs de derulare, acordul arată că există un risc financiar real pentru mass-media conservatoare, care abuzează de teoriile conspirației. Nu se știe însă, deocamdată, dacă această înțelegere va avea un efect decisiv de descurajare. 

Spre exemplu, chiar și în timp ce cazul „Dominion” se profila în această primăvară, Tucker Carlson, de la „Fox”, difuza teoriile sale alternative cu privire la ceea ce s-a întâmplat la insurecția din 6 ianuarie 2021.

„Dominion” dăduse în judecată „Fox News”, susținând că postul de știri a afectat reputația companiei, prin propagarea unor teorii false ale conspirației, care susțineau că echipamentele sale au trecut voturi de la fostul președinte, Donald Trump, în contul democratului Joe Biden. 

Într-o hotărâre anterioară, judecătorul Davis a stabilit că este „extrem de clar” că niciuna dintre acuzațiile despre „Dominion”, difuzate la „Fox” de aliații lui Trump, nu este adevărată.

Evitarea unui proces dureros

„Dominion” își propusese să demonstreze în proces că „Fox” a acționat cu rea intenție în difuzarea unor acuzații despre care știa că sunt false sau cu „nepăsare nesăbuită” față de adevăr.

Compania producătoare de mașini de vot a prezentat numeroase e-mailuri interne și mesaje text care arătau că directorii și vedetele „Fox” știau că acuzațiile nu sunt adevărate, chiar și în timp ce „falsurile” erau difuzate pe post, în emisiunile prezentate de Maria Bartiromo, Lou Dobbs și Jeannine Pirro.

Înregistrările, făcute publice, au arătat că „Fox” a difuzat afirmațiile pentru a recâștiga telespectatorii care fugeau de rețeaua TV, după ce aceasta a prezentat în mod corect un scrutin foarte disputat în Arizona, ce decurgea în favoarea democratului Joe Biden, în noaptea alegerilor.

În aceste condiții, dacă procesul ar fi continuat, pe lista martorilor se aflau președintele „Fox Corporation”, Rupert Murdoch, fiul său, director executiv, Lachlan Murdoch, și prezentatori „Fox” de top, precum Hannity și Carlson. 

E-mailuri, mesaje text și mărturii de depoziție compromițătoare făcute publice în ultimele luni au dezvăluit că aceste personalități, precum și multe altele de la „Fox”, au declarat în privat, în 2020, că afirmațiile privind fraudarea voturilor împotriva „Dominion” erau absurde. Minciunile au fost răspândite însă în direct, oricum.

Murdoch a considerat că negarea alegerilor a fost „o adevărată nebunie”, chiar dacă personalități din „Fox” au inoculat această idee unor milioane de telespectatori. La rândul lui, Carlson a declarat că îl urăște „cu pasiune” pe Trump, a cărui președinție a fost un „dezastru”. 

Mai mult, gazdele „Fox”, producătorii și directorii executivi de rang înalt au declarat în privat că afirmațiile privind furtul alegerilor erau „trăsnite”, „periculos de nesăbuite” și „nebunești”.

„«Fox» știa adevărul!”, a susținut „Dominion” în documentele din instanță. „Știa că acuzațiile împotriva «Dominion» erau «extravagante» și «nebunești», și «ridicole». Cu toate acestea, a folosit puterea și influența platformei sale pentru a promova această poveste falsă”, arată documentele. 

De altfel, mai mulți experți în Primul Amendament au declarat că „Dominion” a prezentat unul dintre cele mai puternice cazuri pe care le-au văzut vreodată. Cu toate acestea, a existat o îndoială reală în privința faptului că „Dominion” ar putea dovedi unui juriu că persoanele cu funcții de decizie de la „Fox” ar putea fi considerate responsabile pentru acțiunile rețelei.

Problemele continuă

În timp ce cazul „Dominion” s-a încheiat, „Fox News” se confruntă încă cu un al doilea proces major de defăimare. Acesta este intentat de „Smartmatic”, o altă companie de tehnologie de vot, care a fost defăimată în mod similar în emisiunile „Fox News”, după alegerile din 2020. 

La rândul său, „Dominion” mai are încă procese în curs împotriva rețelelor de televiziune de dreapta „Newsmax” și OAN, precum și contra aliaților lui Trump, Rudy Giuliani, Sidney Powell și Mike Lindell. Firește, deocamdată, toți aceștia neagă că ar fi comis vreo infracțiune.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: fox news Donald Trump