x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Francezii au probleme cu romii

Francezii au probleme cu romii

de Sînziana Stancu    |    12 Feb 2010   •   00:00

În timp ce Bucureştiul şi Parisul caută împreună să descurce firele încâlcite ale situaţiei romilor care dau bătăi de cap nu numai Franţei, ci şi Europei, zeci de ţigani, români şi bulgari protestează la Bordeaux, cerând vize de şedere.

Romii, care au manifestat vineri la Bordeaux, au cerut condiţii de viaţă mai bune în taberele unde locuiesc, în special apă şi curent electric, şi permise de şedere, informează postul mde radio Europe 1 în pagina lectronică. Protestul lor a fost însoţit şi de arborarea unei pancarte goale, ce vroia să simbolizeze lipsa totală a drepturilor lor pe teritoriul Franţei.

Cu o zi înainte, la Bucureşti tocmai venise secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, cerând cooperare şi sprijin autorităţilor române privind limitarea revenirii în Franţa a romilor expulzaţi şi iniţierea unor acţiuni europene pentru integrarea lor.

"În România sunt două milioane de romi, la scară europeană zece milioane, trebuie să fie oferite mijloacele pentru a reuşi", a afirmat Lellouche, care este de părere că situaţia precară a ţiganilor intră în contradicţie cu valorile europene şi devine astfel "inacceptabilă".

Împreună cu omologul său român, Bogdan Mazuru, Lellouche, care şi-a consacrat practic întreaga vizită situaţiei ţiganilor, a identificat principalele probleme ale acestei comunităţi - integrarea dificilă sau absentă pe piaţa muncii şi în sistemul de educaţie, prostituţia, traficul de carne vie, cerşetoria, criminalitatea ­ şi a elaborat împreună cu partea română un document de lucru, ce urmează să fie "un fel de model" pentru celelalte ţări din Europa care au aceleaşi probleme cu ţiganii.

La rândul său, Nicolas Lerner, şeful de cabinet al prefectului Poliţiei din Paris, a remarcat evoluţii îngrijorătoare în comunitatea romă, unde minorii reprezentau, în 2009, 40% dintre romii anchetaţi pentru infracţiuni comise în Paris.

BANII AMPLIFICĂ EŞECUL
Pentru repatrierea romilor Franţa a dat până acum destul de mulţi bani, scrie AFP. Anul trecut, de pildă, au fost repatriaţi pe cheltuiala francezilor 8.000 de romi, biletul de avion pentru un adult costând 300 de euro, iar pentru un copil, 100 de euro. Dar, deşi bugetul alocat acestui program este de 9 milioane de euro, două treimi dintre romii expulzaţi s-au întors în Franţa.

"Oferirea de bani este sortită eşecului, pentru că cei mai mulţi vor să revină în Franţa" pentru a obţine noi sume de bani, a declarat, la rândul său, Marian Tutilescu, secretar de stat în Ministerul român de Interne. Iar premierul Emil Boc a asigurat partea franceză că modalităţile de cooperare pe plan politic şi între instituţiile din cele două ţări vor fi analizate în deplină concordanţă cu legislaţia europeană privind libera circulaţie a persoanelor, pentru că, în primul rând, nu există nici o lege care să-i împiedice pe romi, care sunt şi cetăţeni europeni, să circule liber pe continent, cu singurele excepţii când sunt daţi în urmărire sau sunt minori neînsoţiţi.

×
Subiecte în articol: externe