x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Franţa: 15 copii luaţi ostatici într-o grădiniţă

Franţa: 15 copii luaţi ostatici într-o grădiniţă

de Sînziana Stancu    |    13 Dec 2010   •   11:59
Franţa: 15 copii luaţi ostatici într-o grădiniţă

142282-.jpg

Un adolescent în vârstă de 17 ani a luat 20 de copii ostatici într-o grădiniţă din Besancon (estul Franţei). După aproximativ patru ore de groază pentru micuţii cu vârste cuprinse între 4 şi 6 ani, adolescentul înarmat cu două săbii a eliberat toţi copiii. Potri­vit autorităţilor, atacatorul a pătruns în grădiniţa Charles Fourier la prima oră ieri-dimineaţă. A intrat într-o sală unde a sechestrat 20 de copii şi pe educatoarea lor.

Sosită imediat la faţa locului, o unitate specială a Poliţiei a cerut condu­c­erii grădiniţiei să evacueze instituţia şi a stabilit legătura cu atacatorul prin intermediul telefonului. La scurt timp, la presiunile negociatorului asistat de poliţişti, adolescentul a lăsat 14 copii să părăsească grădiniţa. Apoi i-a eli­berat progresiv şi pe ceilalţi micuţi, împreună cu educatoarea lor. Poliţiştii de elită, care au împânzit şi înconjurat grădiniţa pentru a se asigura că adolescentul nu are cum să fugă, l-au reţinut pe adolescent.

Acesta a fost arestat şi dus la Poliţie pentru interogatorii. Potrivit autorităţilor locale, adolescentul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, „se afla într-o stare mentală foarte proastă” şi „se trata pentru depresie, dar în ultimele zile nu şi-a mai luat medicamentele”. De altfel, potri­vit unor surse, băiatul ar fi cerut o armă pentru a se sinucide înainte ca luarea de ostatici să ia sfârşit. Autorităţile nu au confirmat această informaţie. Primarul oraşului, Jean-Louis Fousseret, a declarat presei că atacatorul a avut cel puţin o revendicare, însă, până la închiderea ediţiei, aceasta nu a fost făcută publică.

×
Subiecte în articol: luare de ostatici