Adunarea Naţională din Franţa a aprobat începerea unei anchete parlamentare privind campania de vaccinare împotriva gripei A/H1N1. Singurele partide care s-au opus înfiinţării unei comisii de anchetă sunt partidul de dreapta UMP al preşedintelui Nicolas Sarkozy şi Partidul Socialist.
Solicitarea de începere a anchetei a fost, însă, adoptată întrucât pentru respingerea unei astfel de cereri ar fi fost nevoie ca trei cincimi dintre deputaţi să voteze împotrivă.
"Nu vorbim de acuzaţii, ci de o anchetă", a declarat deputatul Jean-Luc Preel. "Trebuie să cunoaştem raţiunile acestui non-succes al campaniei de vaccinare pentru a putea face faţă unor noi eventuale pandemii", a adăugat oficialul.
La începutul verii trecute, Guvernul francez a demarat o campanie de achiziţionare a 94 de milioane de doze de vaccinuri împotriva gripei noi. Numai 5,6 milioane de francezi au acceptat să se vaccineze, informează AFP, citată de Antena3.
Campania de vaccinare a fost aspru criticată din cauza cheltuielilor exagerate (mai mult de 800 de milioane de dolari), dar şi a faptului că în procesul de vaccinare nu au fost implicaţi şi medicii de familie.
Citește pe Antena3.ro