Guvernul francez a calificat miercuri drept "inacceptabile" propunerile bugetare ale Bruxellesului în ce priveşte Politica Agricolă Comună (PAC), propuneri ce prevăd între altele o reducere cu 5% a fondurilor alocate pentru perioada 2012-2027, transmite AFP.
"O asemenea reducere, drastică, masivă şi lipsită de raţiune, este pur şi simplu de neconceput" şi Franţa "nu va putea accepta nicio scădere a subvenţiilor directe pentru agricultori", a arătat într-un comunicat Ministerul francez al Agriculturii.
Scăderea prevăzută ar genera "un risc fără precedent pentru viabilitatea exploataţiilor, cu impact periculos asupra veniturilor agricultorilor, pentru care ajutoarele directe constituie o plasă de siguranţă esenţială", a subliniat ministerul francez.
Guvernul francez susţine "modernizarea şi simplificarea PAC pentru a-i proteja pe agricultori în faţa riscurilor climatice şi a volatilităţii pieţelor mondiale şi pentru a da frâu liber dezvoltării întreprinderilor agricole şi agroalimentare", se mai precizează în comunicat.
Între propunerile anunţate miercuri, Comisia Europeană a avansat o reducere a subvenţiilor agricole în scopul promovării altor politici. Este vorba de o "reducere moderată a finanţării PAC şi a Politicii de Coeziune, de circa 5% fiecare, pentru a ţine cont de noua realitate a unei Uniuni cu 27" de membri, a menţionat executivul UE în documentul care va declanşa probabil discuţii aprinse între statele membre cu privire la umplerea "golului" de finanţare creat prin ieşirea Marii Britanii, prevăzută pentru anul viitor.
Propunerea de buget trebuie negociată între statele membre şi Parlamentul European.
Franţa este de departe cel mai mare beneficiar al PAC, menţionează Reuters.