x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Franţa consideră întâlnirea vicepremierului italian Di Maio cu ''Vestele Galbene'' drept ''o provocare inacceptabilă''

Franţa consideră întâlnirea vicepremierului italian Di Maio cu ''Vestele Galbene'' drept ''o provocare inacceptabilă''

06 Feb 2019   •   20:22
Franţa consideră întâlnirea vicepremierului italian Di Maio cu ''Vestele Galbene'' drept ''o provocare inacceptabilă''
Sursa foto: Captura Russia Today

Ministerul francez de Externe a criticat miercuri o întâlnire dintre vicepremierul italian Luigi Di Maio şi liderii mişcării antiguvernamentale ''Vestele Galbene'' din Franţa, acuzându-l pe politicianul de la Roma că subminează relaţiile dintre cele două ţări europene vecine, relatează agenţia Reuters.

''Această nouă provocare nu este acceptabilă între ţări vecine şi partenere în Uniunea Europeană'', a declarat un purtător de cuvânt al MAE francez în cadrul unui briefing de presă cotidian online.

''Dl. Di Maio, care deţine responsabilităţi guvernamentale, trebuie să aibă grijă să nu submineze, prin interferenţele sale repetate, relaţiile noastre bilaterale, în interesul atât al Franţei, cât şi al Italiei'', a mai spus purtătorul de cuvânt.

Luigi Di Maio, care este şeful Mişcării Cinci Stele (M5S), partid populist şi anti-establishment, a afirmat că s-a oprit în Franţa şi s-a întâlnit cu liderul ''Vestelor Galbene'' Christophe Chalencon şi cu candidaţii de pe lista mişcării pentru alegerile pentru Parlamentul European ce vor avea loc în luna mai.

Di Maio a scris pe Twitter că ''vântul schimbării'' a trecut Alpii.

AGERPRES

×