x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Franţa, intervenţie militară în Republica Centrafricană, aflată în "pragul genocidului"

Franţa, intervenţie militară în Republica Centrafricană, aflată în "pragul genocidului"

21 Noi 2013   •   11:26
Franţa, intervenţie militară în Republica Centrafricană, aflată în "pragul genocidului"

Franţa va participa la o intervenţie militară internaţională în Republica Centrafricană, pentru că statul se află "în pragul genocidului", a anunţat ministrul francez de Externe, transmite Agerpres. "Nu va fi acelaşi tip de intervenţie ca în Mali, nici atât de masivă, nici atât de lungă", a precizat Laurent Fabius, într-un interviu acordat postului de televiziune 'France 2', conform EFE.

Şeful diplomaţiei franceze a spus că ONU va permite forţelor africane, Uniunii Africane şi Franţei să intervină, în cadrul unei rezoluţii decise la începutul lunii decembrie de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, menţionează France Presse.

Potrivit EFE, Fabius s-a referit, printre altele, şi la diversele facţiuni armate şi la faptul că un milion şi jumătate de oameni 'nu au nimic, nici măcar de mâncare'.

Fabius a mai atras atenţia că există riscul ca acest stat african să se transforme într-un nou focar de terorism, precum Mali, unde Franţa a intervenit la începutul anului pentru a-i înlătura pe jihadiştii care controlau nordul ţării şi ameninţau să ocupe întregul stat.

Franţa este prezentă militar în Republica Centrafricană.

×