x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Adunarea Naţională a respins prima moţiune de cenzură privind reforma pensiilor

Adunarea Naţională a respins prima moţiune de cenzură privind reforma pensiilor

de Redacția Jurnalul    |    20 Mar 2023   •   22:45
Adunarea Naţională a respins prima moţiune de cenzură privind reforma pensiilor
Sursa foto: Unsplash.com

Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului Franţei, a respins, luni seară, prima moţiune de cenzură împotriva planului reformei pensiilor, admiţând practic adoptarea prin procedura asumării răspunderii guvernamentale.

Yaël Braun-Pivet, preşedintele Adunării Naţionale, a declarat că moţiunea de cenzură depusă de grupul politic de centru LIOT (Libertăţi, Independenţi, Teritorii şi Regiuni franceze de peste mări) a primit 278 de voturi pentru, sub majoritatea de 287 de voturi, conform cotidianului Le Monde.

Guvernului Elisabeth Borne a decis săptămâna trecută că va finaliza adoptarea controversatei reforme a pensiilor prin procedura asumării răspunderii, evitând votul Adunării Naţionale, Camera inferioară a Parlamentului.

Opoziţia a depus două moţiuni de cenzură, pe fondul protestelor masive faţă de planul creşterii vârstei de pensionare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: franta motiune cenzura