Un elev francez a plecat marţi de acasă înarmat cu o puşcă, având intenţia să-şi omoare profesorii. Puştiul a renunţat la gestul criminal deoarece şcoala sa era înconjurată de poliţie, relatează AFP. Îngrijoraţi din cauza comportamentului său, părinţii elevului au "scotocit" prin casă după plecarea sa şi au constatat că fiul lor, în vârstă de 13 ani, luase o puşcă şi muniţie, potrivit unei surse apropiate anchetei. Aceştia au alertat poliţia.
"A plecat în această dimineaţă având asupra sa o puşcă de vânătoare încărcată şi 25 de cartuşe. S-a îndreptat spre şcoală unde, potrivit declaraţiilor sale, intenţiona să-şi ucidă profesorii", a declarat directorul de cabinet al prefectului departamentului Oise, Raymond Yeddou. Descoperind prezenţa a numeroase forţe de ordine în apropierea şi în interiorul colegiului său, adolescentul a renunţat în cele din urmă. El şi-a lăsat arma pe un câmp şi s-a îndreptat către un Internet cafe unde a fost găsit de poliţie.
Elevul, ce provine dintr-o familie din oraşul Allone care nu a avut astfel de probleme şi care este un pasionat de jocuri video, anunţase pe Internet intenţiile de suicid. "Este ultima zi din viaţa mea", a scris pe blogul său, potrivit lui Yeddou. "Nu a reuşit să pătrundă în instituţie, nu a existat în nici un moment un pericol" pentru cei 2.000 de elevi, a precizat oficialul.
Directorul instituţiei, Dominique Moutin, a afirmat că fusese înştiinţat de jandarmi la ora locală 09.00 să ia măsuri ca elevii să rămână în sălile de clasă. Potrivit acestuia, nimic din comportamentul elevului nu sugera posibilitatea unor asemenea evenimente.
Citește pe Antena3.ro