Persoanele care sunt prinse plătind pentru servicii sexuale în Franţa vor plăti amenzi de până la 1.500 de euro (1.714 de dolari), a decis miercuri Adunarea Naţională a Franţei, citată de DPA.
Recidiviştii vor fi amendaţi cu până la 3.750 de euro, a hotărât camera inferioară a Parlamentului francez, după ani de dezbateri asupra legislaţiei privind prostituţia.
Decizia de a amenda clienţii în locul prostituatelor a mai fost luată de ţări precum Suedia şi Norvegia.
În urma acestei decizii, prostituatele nu vor mai fi amendate pentru că acceptă ofertele clienţilor, aşa cum se întâmpla până acum în Franţa. Comerţul sexual constituie o încălcare a demnităţii umane, a spus Laurence Rossignol, ministru francez pentru Drepturile Femeilor.
Organizaţii ale lucrătorilor din industria sexului au criticat în schimb decizia, explicând că o creştere a pedepselor pentru sexul plătit va face prostituţia mai periculoasă. AGERPRES