Kim Jong-chul a fost zărit miercuri la Londra, la un concert al chitaristului britanic Eric Clapton, o premieră de când fratele său, Kim Jong-un, a preluat puterea în Coreea de Nord, informează vineri metronews.fr.
Este prima oară când Kim Jong-chul apare în public de la venirea la putere a liderului nord-coreean. Bărbatul de 33 de ani, mare fan al chitaristului englez, a fost filmat când asista la un concert organizat la Royal Albert Hall, a anunţat postul japonez de televiziune TBS. El purta tricou şi vestă de piele şi era cu o femeie, probabil iubita lui. Cu o lună înaintea morţii tatălui său, Kim Jong-il, în decembrie 2011, fusese văzut la un alt spectacol al lui Eric Clapton, susţinut la Singapore.
Kin Jong-chul este al doilea dintre cei trei fii ai lui Kin Jong-il. Deşi este mai mare decât actualul conducător nord-coreean şi ambii au studiat în Elveţia, el nu a fost desemnat să îi urmeze tatălui său, se pare că din cauza lipsei de potenţial pentru acest statut şi pentru că ar fi considerat prea efeminat.